Timp liber

La fiecare 10 ani, permisul auto expira, astfel ca este nevoie sa parcurgi cateva drumuri pentru a-l inlocui. Inainte sa iti expire sau chiar dupa ce a trecut data de valabilitate a acestuia, trebuie sa te prezinti la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare de Vehicule pe raza caruia ai domiciliul si sa prezinti actele necesare prelungirii permisului.

"Parasite" poate fi vizionat pe 15 și 16 februarie 2020 la Happy Cinema Bistrița de la ora 16:00.
 “Este un film și amuzant, și înspăimântător, și trist, iar dacă îi face pe spectatori să iasă la un pahar și să vorbească despre ce le-a trecut prin cap în timp ce urmăreau filmul, nu-mi doresc nimic mai mult.” - Bong Joon-Ho.

Un film despre atentatul cu bombă de la Jocurile Olimpice de la Atlanta, din 1996, când, datorită vigilenței lui Jewell, unul dintre cei care asigura paza stadionului, o mulțime de vieți au fost salvate. Explozia a avut totuși loc, însă acest lucru s-a petrecut pe fondul retragerii spectatorilor de pe stadion, fiind evitată astfel o tragedie si mai mare. Cu toate acestea, viața lui Jewell a fost dată peste cap.

Deținătorii de animale de companie știu cât de mofturoase pot fi acestea în privința mâncării. Știu, de asemenea, că nu este ușor să aleagă hrana potrivită pentru ele, însă sunt conștienți totodată că nu le pot hrăni cu resturile mâncării lor. Ca urmare, ei sunt nevoiți să caute cele mai bune magazine, de unde să se aprovizioneze periodic cu produse de calitate.

Începutul unui nou an poate fi momentul ideal pentru a-ți schimba stilul de viață. Un mod de viață sănătos te va ajuta, fără îndoială, să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară, de la mâncare până la activitățile de zi cu zi. 
1. Hrănește-te corect

Luna februarie este luna iubirii, momentul oportun pentru a-i arata partenerei cat de mult inseamna pentru tine. In astfel de clipe, este important sa alegi cu grija un cadou care sa simbolizeze dragostea imensa pe care i-o porti celei dragi.
Nu ai cum sa dai gres cu o alegere clasica, cum este un buchet de flori, care va impresiona orice femeie. Descopera, in cele ce urmeaza, cele trei motive pentru care buchetele florale reprezinta cel mai popular cadou in luna indragostitilor!

Se potrivesc oricarei relatii

Dacă ai o locuință de dimensiuni mici, cu siguranță te confrunți adesea cu amenajarea optimă a spațiului. Acest lucru este cauzat de faptul că iți dorești o casă decorată corespunzător, la care se adaugă și spațiul de care ai nevoie pentru mobilier și alte accesorii. Soluția salvatoare? Mobilierul multifuncțional! Afla care sunt piesele principale de mobilier, ideale pentru spațiile mici, din articolul de mai jos.
Canapeaua extensibilă

Conditiile meteorologice extreme pot avea un impact major asupra lentilelor de contact, a duratei lor de viata, precum si asupra functionarii acestora in ceea ce priveste asigurarea unor conditii optime pentru purtarea lor, fara a afecta sanatatea ochilor.

 
Bistrițenii care nu vor să își petreacă zilele libere de iarnă acasă (ca de obicei), trebuie să știe că au la dispoziție numeroase oferte turistice avantajoase din care pot alege. Indiferent că îți place sau nu acest anotimp, este păcat să nu profiți la maxim de concediul din acest sezon. Îl poți folosi pentru a trece granițele orașului în țară sau, de ce nu, pentru a alege o destinație îndrăzneață din străinătate. Mai jos gasesti câteva sugestii pentru tine, care îți vor face cu ochiul, indiferent de bugetul pe care îl ai alocat pentru această perioadă. 

Dorna Medical, în colaborare cu Kaban, organizează Cupa Dorna Medical, la schi alpin&snowboard, ediția V-a, în perioada 21-22 februarie 2020. Festivitatea de premiere va avea loc pe 23 februarie 2020. Partenerii sunt Primaria Municipiului Vatra Dornei, Consiliul Municipal Vatra Dornei, SALVAMONT VATRA DORNEI, Euroski - Scoala de Schi, Ski Stop - Pârtia Veverița, SASAdventure. Evenimentul va fi acoperit media de către: Orion Media Vatra Dornei, Radio Dorna, Bucovina TV, TV PLUS Suceava, As TV, Impact Fm Radio, Radio Transilvania, Ziarul Rasunetul.

Abonează-te la Timp liber