Timp liber

În ultimii ani, antreprenoriatul a căpătat popularitate în România. Tot mai mulți angajați renunță la acest statut, pentru a fi proprii șefi. Lucrurile sunt însă mai grele decât se așteaptă, astfel că, din cele peste 100.000 de firme noi care apar la fiecare an, jumătate nu găsesc resurse pentru a își desfășura activitatea și se închid, încă din primele luni.

Iti place sa-ti stilizezi parul, ai vrea sa ai zilnic o coafura diferita, insa nu iti poti permite sa mergi atat de des la un salon? Cu totii stim cat de importante sunt acele unelte pentru stilizarea parului. Fara un ondulator pentru bucle sau o placa pentru indreptat parul e aproape imposibil sa rezisti.
Cu toate acestea, sa mergi saptamanal la un salon nu pare a fi o idee atat de accesibila, nu? Din aceasta cauza e bine sa ai acasa tot ceea ce iti trebuie in materie de coafare si sa-ti stilizezi parul in propria locuinta.

Despre publicitatea prin intermediul flyerelor și pliantelor a auzit toată lumea, și se știe deja că este o metoda eficientă și nu foarte costisitoare pentru promovarea produselor și serviciilor oferite de o companie. Datorită costurilor reduse acestea prezintă avantajul de a putea ajunge la grupuri mari de clienți și diverse segmente ale pieței. De aceea este foarte importantă cunoașterea posibilităților oferite de acestea și folosirea lor în avantajul afacerii.

Fie ca iti accesorizezi bucataria cu cateva electrocasnice utile sau nu, fie ca te pregatesti pentru a-ti crea un spatiu de gatit complet, perfect pentru o familie numeroasa, trebuie sa stii care sunt electrocasnicele mici de care chiar ai nevoie.

TABĂRA INTERNAȚÍONALĂ „ACASĂ LA NOI”
Ediția a XXI-a, 17-24 august 2017 – gazdă: Liceul Tehnologic Special „Sf. Maria” Bistrița
 
PROGRAMUL TABEREI
 

Timpul în vis este mereu prezentul. Oamenii vor să afle ce le trimite subconștientul prin vise și de aceea sunt interesați de cărțile cu interpretarea viselor. În acest articol vă prezentăm câteva mesaje care ar putea fi transmise prin ceea ce visăm, valoarea simbolică a viselor favorabile visătorului. 
Interpretare vise – Cele mai populare vise de bun augur:

De cele mai multe ori, cariera unei femei intampina mai multe dificultati in comparatie cu a unui barbat, deoarece timpul este destul de limitat si se imparte intre mai multe prioritati. Cu toate ca exista numeroase femei de succes, viata de familie conteaza pentru o femeie si presupune un grad de implicare mai mare.

În acest sfârșit de săptămână, tineri, copii și bunici deopotrivă și-au dat întâlnire la cea de a patra ediție a Festivalului Celtic Transilvania, eveniment complex, unic în România, şi chiar în estul Europei, în care se armonizează activitățile de reconstituire istorică a perioadei celtice a Transilvaniei, cu muzica folk, rock şi metal.

Joi, 20 iulie 2017, a fost ziua atelierului de judo și arte marțiale în programul „Vacanța la Bibliotecă – Fabrica de idei estivale”, iar perspectiva învățării procedeelor de autoapărare a atras, din nou, zeci de copii în sala improvizată ad-hoc pentru antrenamente, cu câteva saltele tatami. Și nu au venit degeaba, pentru că sensei Vasile Bodea i-a impresionat încă de la primele fraze, de la primele gesturi.

Abonează-te la Timp liber