Consilierii judeţeni vor dezbate astăzi, în plen, două proiecte de hotărâre care vizează aprobarea studiilor de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico – economici pentru două obiective de investiţii. Devizele pentru modernizarea celor 14,5 kilometri însumează peste 27 milioane lei. Investiţia este eşalinată pentru doi, respectiv trei ani.
Actualitate
Modernizarea DJ 173, km 54+100-60+300, Ocniţa-Milaş, se impune prin faptul că este singura legatură a locuitorilor din Milaş spre DN 15A şi celelalte zone ale judeţului. Lucrările ar urma să se deruleze pe o lungime de 6,200 kilometri, valoarea totală fiind de 10389.829 mii lei (în preţuri valabile la 8.11.2012, 1 euro=4.5156 lei).
Pentru modernizarea DJ 162, km 0+000-8+300, Teaca- Archiud, autorităţile judeţene invocă faptul că este singura legatură a locuitorilor din Archiud spre DN15A şi principalele obiective social-culturale ale centrului comunei - primăria, poliţia, şcoli, biserici. Lucrarea, care se poate executa pe parcursul a 36 luni, are o valoare totală de 17078.252 mii lei (calculul fiind făcut la data de 8 noiembrie 2012).
În medie, modernizarea unui kilometru de drum judeţean costă, în cele două cazuri, circa 400.000 euro. E mult, la prima vedere, dar e un mizilic faţă de SF-urile din mandatul trecut, unde pe tronsonul Matei-Strugureni (ca să fie tot Câmpie) un kilometru de asfalt era estimat la 800.000 euro. Pe Strâmba, tot un kilometru la 2 milioane euro…