Consilierii municipali vor dezbate, în şedinţă ordinară, proiectul de hotărâre privind preluarea din administrarea Ministerului Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R S.A. București, în administrarea Consiliului local al municipiului Bistrița, a sectorului de Drum Național – Varianta de Ocolire a Municipiului Bistrița km 0+000 - 6+900.
Actualitate
La finele lunii mai, CNADNR A solicitat Primăriei Bistriţa să propună forului legislativ adoptarea unei hotărâri în acest sens.
Predarea-preluarea imobilului se face pe bază de Protocol, încheiat între Consiliul local al municipiului Bistrița și Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. S.A. București.
***
În 2006, tot prin hotărâre de Consiliu Local, a fost aprobată transmiterea din domeniul public al municipiului Bistrița și administrarea Consiliului local al municipiului Bistrița, în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor a segmentelor de drum județean DJ 173 B de la KM 0+000 la KM 2+050 și DJ 151 de la km 126+712 la km 131 + 682, în vederea realizării lucrărilor pentru „Varianta ocolitoare a orașului Bistrița”. De asemenea, a fost împuternicit primarul municipiului Bistrița să efectueze demersurile necesare pentru prelungirea variantei ocolitoare a orașului Bistrița, de la intersecția DN 17 C, km 0+743, până la DN 17 km 67+900, la ieșirea din localitatea componentă Unirea.
***
Lucrările pentru care acest drum a fost transmis Ministerului Transporturilor au fost efectuate, anul trecut fiind turnat şi covor asfaltic. Probabil, în urma preluării acestui drum vor fi amenajate şi trotuare, dar şi alte facilităţi pentru un drum care mai mult străbate Bistriţa decât o ocoleşte.