Întruchipări

Ioana Ilinca Moldovan

Azi vom ieşi din viitor,

vom sta să inspirăm

un aer tămăduitor.

Aceasta ar fi, ar fi

numita copilărie.

Ce-ar fi să-i dăm, totuşi,

o definiţie? Cine ştie?

De-ar fi un fruct,

ar fi o cireaşă

dulce, roşie şi graţioasă.

De-ar fi un vis,

ar fi frumos, dar scurt,

nu foarte concis.

Dac-ar fi o culoare,

n-ar fi una oarecare.

Dar oare care?

Nici măcar

persoana mea n-are habar.

Gata, am găsit!

E culoarea pe care Ioana o uită mereu:

Rogvaivul curcubeu!

De copilăria ar fi o floare,

ar fi o mare creatoare,

ar fi un frumos bujor,

ce pictează privirea tuturor.

De-ar fi un animal,

ar fi o „pisicuţă de bengal”,

o pisicuţă alintată,

ce nu poate fi dresată.

De-ar fi o piesă din natură,

ar fi apa limpede şi pură.

De-o întruchipa o notă muzicală,

aceasta ar fi sol,

că-i cheia viselor.

Dac-ar fi un accesoriu, ar fi o umbrelă,

mare, colorată şi veselă.

De-ar fi un articol vestimentar,

ar fi şosete pictate şi ghiduşe,

pentru băieţi vioi şi fete jucăuşe.

Dac-ar fi un joc, ce joc mai bun ar putea fi

decât simplul joc de a copilări?

Să-i dăm o definiţie mai sofisticată?

Deschidem cartea de româna de-ndată:

Copilăria este partea de vorbire,

definită prin sentimentul de nostalgie,

bucurie şi iubire selectivă,

toate trei, deopotrivă.

Iar acum, la final, părerea cea mai grea

şi, totuşi, cea mai frumoasă, după părerea mea.

Să-i găsim oglinda-ntr-o persoană...

Dar ar fi prea greu de spus cine să fie,

căci toţi avem în suflet o rază de copilărie.

Călăuza vieţii

Mădălina Moldovan

Lumina îngeraşilor,

primită la naştere –

o călăuză a vieţii

prin necunoaştere!

Îţi poartă paşii spre bine,

te fereşte de rău,

te-ajută mereu

atunci când ţi-e greu.

Arată calea cea dreaptă

celor ce în suflet o poartă.

Îţi luminează viaţa, creştine!

Primeşte-o! Îţi dă mântuire!

La greu vei afla răbdare,

în suferinţă vei simţi alinare!

Lumina îngeraşilor,

primită la naştere –

o călăuză a vieţii

prin necunoaştere!

Legături parţiale...

Cristina Duma

Astăzi am deschis o carte...

Secret!

În ea era ceva:

o muzică naturală,

o floare caldă,

o stea a vieţii,

o realitate solară!

Un înger colorat!

Un joc poetic!

Pace în martie,

ca o carte!

Într-o mişcare, tot timpul la soare,

chiar sub un cer de misterioasă culoare,

există legături parţiale!

Uite „patria mea A4”!

Paula Suciu

Uite „patria mea A4”!

E făcută din teatru,

e creată din pasteluri,

texte, jocuri şi „misteruri”!

E un loc plin de desene,

e un zâmbet printre stele,

i-un şotron liliputan,

de-abia încape un motan.

E o floare înflorită,

e o rază răsărită.

Un gânduţ imaculat,

cu mâini de copil pictat.

„Patria mea A4”

e locul cel mai potrivit,

unde visele se restrâng

într-un aşternut pentru scris.

În ceşcuţa de safir

Andreea Lechinţan

Chimen, lămâie, trandafir,

împletite într-un fir,

despletite în miresme,

în ceaşca plină-ochi de semne.

Chimen, trandafir, lămâie

se usucă pe hârtie...

Plantele-cuvinte prind viaţă

în apa-n care se răsfaţă.

Lămâie, trandafir, chimen,

plus lumină de polen,

poezie-au preparat.

Savurează liniştit ceaiul colorat!

Să fiu mare sau mică?

Cătălina Pop

Să fiu mare sau mică?

Mă tot întreb acelaşi lucru...

Cum ar fi?

Cum adică?

Să fiu mare

e o întâmplare!

Să fii mic

înseamnă să ai tot ce-ţi doreşti,

să locuieşti într-un munte un pic,

unde, dimineaţa,

îţi cântă un pitpalac,

interesat şi el

de livada cu peri.

Oh, o poveste despre

prinţi şi prinţese,

o poveste cu stele,

cu vietăţi mărunţele...

Stau şi mă întreb în gând,

influenţată de vânt:

Să fiu mare sau mică?

Ce întrebare retorică!

Să fiu mare şi matură?

Să citesc cărţi de bravură?

Să scriu, să influenţez,

o carte să creez?

Să fac o călătorie în univers?

Dar, parcă, să fii mic e mult mai bine –

prinţi şi prinţese,

titluri fantastice,

întrebări cucurbitacee,

vise şi flori,

semafor cu mai multe culori.

Îndelung m-am gândit –

E bine să fii şi mare şi mic,

dacă în viaţă ai ce să faci

şi-atâtea opţiuni.

Nu uita, viaţa te va schimba!

Din mic, vei deveni mare

şi tot aşa...

(din întâmplare?

cine ştie?)

Ce să spun oare?

E bine să fii şi mic şi mare!

Lumea viselor

Raluca Pop

Visele, visele…

mi se par reale

În paradisul meu,

orice are culoare!

Dar visele…,

visele sunt aur curat.

Pe iarba din cuvinte asortate,

pe cerul din cristale răsturnate,

pe macii de zâne sărutaţi,

pe rochiile florilor

fără asemănare,

pe Pegas călătoresc,

din floare-n floare mă rotesc...

Mă opresc,

să „las ploaia să mă îmbrăţişeze”...

Iar ploaia

mă prinde-n al ei joc.

O, n-aş vrea să mă lase deloc!

Cu Poezia de mână,

aş continua să trăiesc în Lumea viselor,

o lume în care visele niciodată nu se opresc.

Îngeri născuţi din ape

Larisa Florea

Prea multă divinitate

se ascunde-n aripile lor

şi, totuşi, lumea-i vede

ca pe-o umbră din decor...

Cum să-nţelegi atunci că apa

trece uşor lumina, umbra,

chiar şi noaptea?

Când viaţa lor

e strâns legată-n apă,

lumina trece

şi nu poate să-i despartă...

Şi ai să vezi atunci

oglinda sufletului lor –

e pură, mai transparentă ca un nor.

Treptat, trecutul trece-n viitor,

urmând doar drumul unui călător,

ce nu a mai trăit, dar ştie,

că sufletele blânde-nvie.

O săptămână blandiană

Lucia Teutişan

Luntrea pluteşte pe valurile argintii,

Un luceafăr străluceşte printre trestii,

Numele i se întipăreşte pe buze de sălcii,

Izbindu-şi ecoul de aştri!

Mergând uşor, pe malul unei ape,

Aprinde soarele dintr-o privire,

Renăscând o stea dintr-o clipire.

Ţintind c-o rază spre efemer,

Imprimă imaginea unui înger...

Marea învolburată de anii trecuţi,

Izbucneşte încă o naştere.

Efemerul se aşterne în calea valurilor,

Renaşte apoi în eternul visurilor...

Curcubeul îi colorează răsăritul,

Unindu-i sufletul cu trupul...

Reaprinde, din sufletu-i...,

Iubirea ce-şi văzuse odinioară apusul.

Judecându-şi propria existenţă,

Oprindu-se la pragul de inocenţă,

Ia binecuvântarea şi-o dublează!

Visând cu inima aprinsă,

Intrând pe uşa destinului deschisă,

Numindu-şi îngerul călăuzitor,

Efemerul îl spulberă fulgerător.

Răsăritu-i argintat

Izbucneşte într-o furtună de diamant!

S-a împlinit deodată profeţia

Îngerilor ce cântă la harpa vieţii.

Miracolul se naşte în istoria

Baladei scrise...

Atinge apogeul iubirii!

Tânjind după clipa împlinirii,

Aprinde stele care cad...

Dumnezeu, îngăduitor fiind,

Urnind, din locul zbuciumat,

Miracolul, trece parcă neobservat...

Ilustrând un înger, cu perle plângând...

Nicăieri nu se mai văzuse

Imaginea stelei ce-apăruse,

Cerând un strop de gingăşie,

Atinge lumina-n veşnicie!

Muze

Ilinca Mare

Îmi place albastrul ce se îneacă în portocaliu

vineri seara,

Orizontul răsfrânt în idei

de marţi dimineaţa

şi cântecul galben înfăşurat în copilărie

de miercuri de la amiază,

Însă, deşi pare patetic, moleşeala greoaie

de joi după-masa

e cea mai dezordonată dintre muze.