Îngeri născuţi din ape

Prea multă divinitate

se ascunde-n aripile lor

şi, totuşi, lumea-i vede

ca pe-o umbră din decor...

Cum să-nţelegi atunci că apa

trece uşor lumina, umbra,

chiar şi noaptea?

Când viaţa lor

e strâns legată-n apă,

lumina trece

şi nu poate să-i despartă...

Şi ai să vezi atunci

oglinda sufletului lor –

e pură, mai transparentă ca un nor.

Treptat, trecutul trece-n viitor,

urmând doar drumul unui călător,

ce nu a mai trăit, dar ştie,

că sufletele blânde-nvie.

Marea…

Un ochi din umbră priveşte marea…

Marea iubire nu, nici marele suspin,

dar valurile vin şi vin...

şi nu şi-a amintit uitarea.

Prea limpezi vin valuri la mal,

spălând uşor o stâncă veche,

iar stropi de ploaie curg pereche,

ca lacrimi scurse în pahar.

Se lasă noaptea, vântul tremură blând,

Şi marea tăcere domină iar,

nimic nu mai mişcă şi pare amar

când marea se agită din când în când...

Căci marea şi largul ei infinit

îşi scutură misterul în noapte...

Şi nici o minune din cele şapte

Nu spune atât de frumos „bun venit”…

Infinitul …

Alerg de şapte zile spre-o răscruce,

fără să vreau să o găsesc măcar;

Mă uit departe să văd unde duce,

dar mă orbesc clipiri de felinar.

Îmi reîntorc privirea spre acel etern,

de al cărui dig iarăşi mă lovesc,

când lumina zilei bate-un val nocturn,

mă agăţ de ea făr’ să m-amăgesc.

Şi regret când timpul m-a uitat de tot,

mă cufundă-n lumea nimănui,

Dar mă poartă-apoi, nu ca mic robot,

Spre-a opta zi ... a infinitului.

Prin lumina curcubeului

Am găsit o lumină dintr-un curcubeu,

pe o foaie aprinsă-n colţul sufletului meu...

Parc-o văd, dar tac şi simt motiv ca să trăiesc,

că-n ochii ei se stinge întunericul pe care nu-l doresc.

Când ieşi din cadenţă vreau să mă anunţi

şi surâsul meu colorat să nu îl uiţi...

Eu o să îmi amintesc mereu

al tău zâmbet de cadet în apogeu.

Luminat de o aură fără nici un croi,

arde şi răsăritul pentru noi,

că ziua ce vine i-un vis împlinit,

care se-ndreaptă lent spre infinit.

Printre rânduri

Orice taină a scrisului

trece printre rânduri,

la fel cum orice întrebare

te pune pe gânduri...

Atunci când erai mic

scriai cuvinte,

dar te pierdeai

prin rânduri infinite

şi căutai în dicţionar

cuvinte din abecedar.

Când nici măcar creionul nu mai scrie,

când literele fug de pe hârtie,

când rândurile par atât de goale,

eşti obosit, pui gânduri la culcare!

Şi le trezeşti a doua zi...

Deschizi caietul, vrei să scrii...

Dar îţi dai seama că, de fapt,

tu toată ziua ai visat...

Fluturi

Vocea culorilor are un singur ton,

când o aud vorbind într-un limbaj prea monoton,

chiar dacă în pasteluri nu mă regăsesc

iar când mă cred în stare o să şi zâmbesc...

Dar m-am pierdut din nou prin gânduri

când desenam un joc cu fluturi – rânduri,

atât de gingaşe-aripioare,

pictate-n tonuri de candoare.

Timpul doar călătorea cu mine,

dar nu era o călătorie-n sine,

era o tristă depărtare de trecut

că fluturii au dispărut...