Ochii tăi

Ochii-ţi sunt aceiaşi

cu care-ai văzut Pakistanul

cascadele din Carpaţi

atunci mai des pâlpâiau

de-atâtea privelişti

ar putea să se vadă-n ei trecutul

dar nu ştim citi în ei tainele materiei

care ne-ajută să trăim

atât

acum retina-nregistrează moartea ta

enciclopedia morţii

o depune ca pe un clişeu vechi deoparte

peste ani cineva ar putea citi

amalgamul de vise

beletristici

noaptea mă scol nu văd nimic

doar o zare din care ar putea pluti o petală

neagră

vopsită în timpul nopţii

dată la cer.

Îmi ascund trupul

Îmi ascund trupul Doamne nu pot privi

mai sus de puterea ce mi-ai dat-o

ca o legiferare a morţii

sub sânge aurore roşii revăd începutul

apoi totul decurge normal

până la capăt

ursuz şi lacom ai rămas ploaia te are

în supravegherea sa şi cerul şi el

ca o mansardă de pe care spiritul poate sprinta

tu ai clăi de fân pe orbită

arbori ce te-au învăţat să creşti

cu gândul la ram

am de făcut proaspete lucrări

în muguri

de care zeii să se mire

o celulă cultivatoare de muguri

e acolo o speranţă vegetală

un surâs al materiei

ce se revarsă înafară

o mică flacără

cu gândul la ram

ce n-a mai încăput în adânc

năduşindu-se

poate un ram să nască orice petală

de care mâna ta să tremure

luând-o spre razele înclinate

o fericire-n embrion

o minusculă formă de la care totul ia foc

chiar un copil ce-o ţine strâns în văpaie

şi negrul de fum

ce-o duce bine-n răsărit.

Puii

şi ascult păsările pregătindu-se de nuntă

fiecare cu un pai în cioc

la cuiburi duse şi aşezate într-o ordine perfectă

aţi văzut cum pasărea îşi face cuib?

se pregăteşte pentru viaţa viitoare a puilor

puf la sfârşit şi căciuliţa e gata

înăuntru pot sta vreo şapte tovarăşi

din ou iviţi – ce-a fost întâi

pasărea sau oul?

nici să nu ghiciţi căci a ghici e durere

lianele se-mpletesc sub mici puişori mici

ca nişte atomi de mercur se mişcă

picioarele nu le stau locului deloc

nici ciocul

penele şi trup aproape golaş.

De acelaşi autor

* ”Recolta de vise” – Editura „Dacia” – Cluj-Napoca, 1989

* ”Fapte din trecutul odăii” – Editura „Dacia”, 1995

* ”Ceramică de iarnă” – Editura „Clusium” Cluj-Napoca, 1995

* ”Boeme”, Editura „Macarie” – Târgovişte, 2002

* ”Mâna stângă”, antologie, Editura „Charmides”, Bistriţa, 2004

* ”Taciturnalii”, Editura „Clusium”, Cluj-Napoca, 2005

* ”În odaie e joi”, Editura „Karuna”, Bistriţa, 2006

* ”Linia de dialog”, interviu, Editura „Limes”, Cluj-Napoca, 2007

* ”Dor de ţigări Mărăşeşti”, Editura „Dacia”, 2010

* ”Inechinoxidabile”, portrete, Editura „Eikon”, Cluj-Napoca, 2010

* „Vulcan Nestins”, Editura „Eikon”, Cluj-Napoca, 2012

x x x

Cum iau sufletul tău în palmele mele

să te trec râul

să privim locul uscat care alungă ploaia

şi apele scad

să vedem până departe printre ore

locul acela de unde ne strecurăm noi pe pământ

ca nişte hiene flămânde

suntem singurii care ne afundăm

de mai multe ori în apa aceluiaşi râu

tot mai puţină

ce vor face-n viitor filozofii cu apa

o vor pune din nou la temelia lumii

sau vor renunţa în folosul altor principii

şi ajungem la capătul orelor

la înfrumuseţarea câmpiei pe care

picioarele noastre tremură

asemenea viţei de vie când

se-apropie culegătorii

ni-s straiele albe de lumină

ne topim într-un cotlon

de unde se vede evul mediu

antichitatea şi toate rudele noastre flămânde

nu bate câmpii nu bate câmpii

îmi spune de-alături odrasla

nu-i spun Doamnei că te-ai însurat

în adâncuri viitorul

cu inversele lui cărări

tot bate coarda

las-o să trăiască cu imaginea mea

de-atunci cu lucrurile fugare şi adolescente

ajungem în sfârşit la grote

unde se-ntersectează convoaiele de pretutindeni

unde părul cade cu zgomot de pe ulcioare

şi unde mătasea fabrică viermi de mătase

acolo ne punem pe aşteptat şi veghe

până la un nou big-bang, se-nţelege.

Abia astăzi

Abia astăzi pot mai bine vedea

partea cealaltă

a lucrurilor

cum se adâncesc tot mai mult

în uitare

cum deasupra lor zboară un fel de trecut

care le face agere

abia astăzi pot zări

chipul tău de zeiţă a serii

am lăsat bagajul, conduita, drepturile de autor

şi-am alergat sub arborii

tatălui meu

semne ce pot dovedi începutul

o rouă purtătoare de avânt

asemenea lacrimei umane

unde stă ascuns duhul putreziciunii

şi pândeşte fiecare eroare

aici mă simt aproape fericit

să-i găsesc împrejurimii păcatele

agoniseala de secole averea

surplusul de inocenţă cu care ne-a înzestrat

apoi culmile hazardului netrezirea

şi tot ce poate defăima un spirit tânăr

şi-l face hoinar

aici sunt legile strânse-n mănunchi

globulele verzi ale câmpului

altarul vegetal la care zilnic mă-nchin

Negru de fum

Ascund trupul Doamne

nu pot privi cu el

mai presus de puterea ce i-ai dat-o

o legiferare a morţii

sub sânge aurore roşii revăd începutul

apoi totul decurge normal

până la capăt

ursuz şi lacom ai rămas

în supravegherea cerului

mansardă de pe care spiritul poate sprinta

tu ai clăi de fân pe orbite

arbori ce te-au învăţat să creşti

cu gândul la ram

am de făcut proaspete lucrări

de care zeii să se mire

o celulă cultivatoare de muguri

e acolo o speranţă

un surâs al materiei

ce se revarsă înafară

o mică flacără

ce n-a mai încăput în adânc năduşindu-se

poate un ram să nască o petală

orice

de care mâna ta să tremure

luând-o spre razele înclinate

o fericire în embrion

o minusculă formă de la care totul să ia foc

chiar trupul ce-o ţine strâns în văpaie

negrul de fum.

Povestea mărului

(pentru o carte de poveşti)

Încet-încet mărul creşte

şi se rotunjeşte

aproape că nu-l poţi tine-n mână cu patru degete

în miezul lui s-au pregătit din timp mai multe chilioare

poleite cu un înveliş lucios şi neted ca unghiile

unde să poată sâmburii sta cuviincios

nu ştiu câţi sâmburi are un măr în interior

vreo patru-cinci mi se pare

dar sigur ştiu că ei n-au ieşire la mare

stau acolo feriţi de lumea din jur

ce roboteşte prosteşte la suprafaţă cu tumult

la început sunt albi şi frumoşi

apoi când mărul-fruct se coace îşi schimbă culoarea

acum despre felul cum se construieşte căsuţa lor:

am văzut nişte dulgheri mici ce-i percepeai doar cu lupa

şi nu-i vezi de deasupra

bat cu barda şi aleg material de construcţie

fiecare la brâu cu câte-o mică punguţă

unde ţin cuiuţele şi ciocănelele mai mici

închipuiţi-vă dacă puteţi nişte ciocănele mai mici decât un roi de furnici

şi măsoară şi taie, şi bat până dimineaţa

căci ei lucrează şi-n schimburi de noapte

ei pot auzi mai bine ce se petrece sub pământ

şi aud la suprafaţă mereu şoapte

micii dulgheraşi supraveghează mărul

îi pun codiţă şi-l leagă de creangă

Dumnezeu nu e gelos pe ei

că-şi fac de cap şi dau uneori frunzelor apă

cum s-au spune le adapă

din căni vişinii sau direct de la jgheab

acesta le este cel mai drag

apoi când vine Prâslea cel voinic să ia merele de aur

să le ducă pe o tavă împăratului

sâmburilor nici nu le pasă dar dulgheraşii

îşi văd mai departe de treburile lor

micii dulgheraşi nu ştiu ce-i aia moarte

moartea lor nu-i ca a celor de pe pământ

să-şi sape fiecare mormânt

moartea lor de la sine se-nţelege

fiindcă-i o nestrămutată lege

se muşcă mărul sâmburaşii cad jos

căci se deschid căsuţele în mijlocul mărului frumos

uşile să vezi cum alunecă pe rulmenţi

de nici nu-i vezi

se poate întâmpla ca din sâmburii căzuţi

să răsară din nou un copac cu ramuri şi frunze

iar primăvara-vara pe crengi să apară din nou mere

cu mai multe sprâncene

să le culegem grăbiţi şi să le băgăm în mlădoi

pentru apoi.