Administraţie

Sărbătorim, astăzi, 2 aprilie, Ziua Instituției Prefectului, instituție cu rol esențial în arhitectura administrativă a statului român.
Funcția de prefect este o funcție încărcată de responsabilitate, atât față de comunitățile pe care le conduce cât și față de Executiv, în fața căruia răspunde. De aceea, implicarea trebuie să fie totală, coordonarea cu Ministerul Afacerilor Interne fiind crucială pentru a avea răspunsuri prompte si profesioniste la problemele apărute.

La nivelul judeţului, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 75 de cazuri noi, printre care 6 beneficiari ai Centrului pentru Protecţia Copilului Beclean, un angajat de la Centrul pentru Protecţia Copilului Bistriţa, un angajat de la Spitalul Judeţean şi un angajat din mediul privat. Au fost efectuate 410 de teste, dintre care 151 teste rapide.
De la începutul pandemiei, sunt 10.381 cazuri de Covid. Sunt 650 persoane în carantină. Până acum, 463 decese au fost înregistrate în Corona-Forms.
Rata de incidenţă a ajuns la 2,41 la mia de locuitori, la nivelul judeţului.

În cursul lunii martie 2021 inspectorii DSVSA Bistrița-Năsăud au efectuat controale la toate tipurile de unități supuse controlului sanitar veterinar, din domeniul panificației, respective unitățile de fabricare pâine/produse de panificație şi mijloacele de transport pâine /produse de panificație. Au fost realizate 36 controale în unitățile de fabricare pâine/produse de panificație şi 38 controale la mijloacele de transport produse de panificație.

Ilva Mică în scenariul roșu! Măgura Ilvei în scenariul galben!
Nușeni cu incidența mai mare de 4/1000!
Conform Hotărârii C.J.S.U 96/01.04.2021:
Se introduc restricţii în unitatea administrativ- teritorială Ilva Mică unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 locuitori.

Şase localităţi din judeţ, inclusiv municipiul Bistriţa, au o rată de infectare de peste 4 la mia de localităţi, astfel că ar putea avea restricţii suplimentare în acest sfârşit de săptămână. Alte 7 comune sunt în scenarioul roşu. 
La polul opus, sunt 33 de localităţi în scenariul verde. 
INCIDENȚA CAZURILOR DE COVID-19 PE UNITĂȚI ADMINISTRATIV-TERITORIALE, CALCULATĂ CU FOCARE
01.04.2021

UAT

RATA DE INFECTARE

 

 

SÂNMIHAIU DE CÂMPIE

5.63

BRANIŞTEA

5.03

MUNICIPIUL BISTRIŢA

4.61

Consiliul Local al municipiului Bistriţa a fost convocat joi în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi fiind proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici şi a contribuţiei aferente surselor de finanţare a lucrărilor de reabilitare termică pentru 22 blocuri de locuinţe din municipiul Bistriţa, prin Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe al Ministerului Dezvoltării.

Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul judeţului, au fost confirmate 10306 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Faţă de miercuri, sunt 62 de cazuri noi. Au fost efectuate 640 de teste, dintre care 188 teste rapide. Rata de infectare este de 2,40 la mia de locuitori.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, sunt 640 persoane în carantină. Până în prezent, sunt 459 decese înregistrate în Corona-Forms.

Guvernul României a acordat un sprijin financiar în valoare de 7,42 milioane lei (7.423 mii lei), la finalul lunii martie, unităților administrativ- teritoriale din județul Bistrița-Năsăud, afectate de fenomenele hidrometeorologice deosebite produse la începutul anului 2021. De acest sprijin vor beneficia punctual 22 de unități administrativ- teritoriale pentru lucrări de refacere a infrastructurii locale, afectate de calamități.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud are în implementare două proiecte majore, cu finanţare europeană, prin care vor fi construite și dotate 7 case de tip familial, un centru de zi şi, în plus, va fi reabilitat un imobil în vederea înființării unui centru de zi în orașul Beclean. Cele două proiecte sunt finanţate prin Programul Operational Regional 2014-2020 (POR 2014-2020), Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale.

Ioan Turc, primarul municipiului Bistriţa a parafat, împreună cu directorul general Mariana Ioniță, la București, acordul de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului. Documentul fusese aprobat în această lună și de plenul Consiliului Local Bistrița, într-o ședință extraordinară de îndată.

Abonează-te la Administraţie