Administraţie
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, anunță că vara aceasta, curțile școlilor din Bistrița devin terenuri de joacă.
Construim împreună viitorul nuclear al României: cu tehnologie curată, cu parteneri de încredere, cu respect pentru generațiile care vin!
Am avut onoarea de a-l primi astăzi, la Ministerul Energiei, pe Excelența Sa, Gavin Buchan, ambasadorul Canadei, țara alături de care avem un parteneriat strategic de 55 de ani în domeniul energiei nucleare.
În fiecare an, la 26 iunie, poporul român își sărbătorește tricolorul, oriunde s-ar afla, în țară sau în străinătate. Marcăm Ziua Drapelului Naţional al României, instituită prin Legea 96/1998. La Bistriţa a fost organizat un ceremonial militar și religios de înălţare a Drapelului Naţional, la statuia poetului național Andrei Mureșanu din Piața Centrală.
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarba, a transmis un ultimatum către conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud și a Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa. "Am făcut mai multe apeluri și fac un apel public.
Nu mai puțin de 29 de unități administrative-teritoriale din Bistrița-Năsăud și-au elaborat Planul de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor hidrometeorologice periculoase, secetei hidrologice, accidentelor la construcții hidrotehnice și poluărilor accidentale pe cursurile de apă. Aceste planuri de apărare împotriva inundațiilor au fost avizate, respectiv aprobate și vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2026, a declarat Cosmin Moldovan – responsabil situații de urgență din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud.
Ieri și astăzi, conducerea UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș a desfășurat la Bistrița o serie de întâlniri de lucru consistente și aplicate, alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, echipa de conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, precum și medici și manageri din sistemul sanitar local.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, săptămâna trecută, suma de 1.025.744.648,36 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 616 obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Proiectele vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, a rețelelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare și stațiilor de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale, precum și a sistemelor de distribuire a gazelor naturale. Plățile au fost efectuate
Primăria Municipiului Bistrița anunță că începând cu data de 1 iulie 2025 vor deveni funcționale două proiecte majore pentru mobilitatea urbană durabilă:
1. „Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”
2. „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului”
În aceste zile, avem onoarea de a găzdui delegația Autorității Olandeze pentru Apă, alături de specialiști din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” și ai Administrațiilor Bazinale de Apă, în cadrul unui workshop desfășurat sub egida proiectului "Îmbunătățirea mecanismului economic în domeniul managementului integrat al resurselor de apă”.
ℹ️ Discuțiile se axează pe:
1. Îmbunătățirea sistemului bugetar intern pentru o gestionare eficientă la nivel regional și național;
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va analiza, în ședința extraordinară de astăzi, depunerea proiectului „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unității sanitare - Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, care tratează pacientul critic cu patologie vasculară cerebrală acută”, în vederea finanțării acestuia prin Programul Sănătate. Data limită de depunere a dosarului de finanțare a proiectului este 24 iunie 2025.