Administraţie

Ne apropiem cu pași repezi de redeschiderea unuia dintre cele mai îndrăgite locuri de relaxare din Bistrița! Lucrările la Ștrandul Municipal Codrișor sunt pe ultima sută de metri!

Noi dotări pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, anunță președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Este vorba de un microscop de ultimă generație care permite realizarea unor intervenții avansate de supermicrochirurgie (supermicrosurgery), imposibile fără o astfel de tehnologie.
"Printre patologiile care pot fi tratate se numără și edemul membrului superior apărut în contextul neoplasmului mamar și postmastectomie, prin proceduri de chirurgie limfatică — o tehnică modernă, disponibilă doar în câteva centre specializate din țară și din Europa.

În urmă cu un an, am primit încrederea voastră de a conduce municipiul Bistrița. A fost mai mult decât un vot – a fost un angajament reciproc și o responsabilitate uriașă.

Votul din 9 iunie 2024 a însemnat, înainte de toate, un semnal clar că bistrițenii își doresc o administrație serioasă, care nu promite spectaculos, dar livrează constant.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că nu mai puțin de 50 de intervenții robotice au fost realizate cu succes la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Astfel, au fost efectiate 40 de intervenții urologice, pentru patologii maligne ale prostatei, vezicii urinare și rinichiului și malformații congenitale ale rinichiului și 10 intervenții de chirurgie generală, pentru hernie hiatală și patologii maligne ale rectului și ficatului.

IGSU a transmis RO-Alert COD ROSU - Fenomene avertizate: Grindină de mari dimensiuni, averse torențiale ,frecvente descărcări electrice, intensificări a levântului/vijelie. Zone vizate: - Județul Bistriţa-Năsăud: Târlișua; Interval devalabilitate:08/06/2025 15:46 08/06/2025 16:30.

          Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că Linia Verde va fi operațională începând cu data de 1 iulie. “Așa cum am spus de la 1 iulie nu va mai fi nicio amânare legată de Linia Verde. Autobuzele sunt venite, au fost verificate. Deci nu mai există niciun motiv să mai amânăm. Profităm de faptul că traficul în oraș este redus, fiind vacanța de vară și sperăm ca pe perioada vacanței, cetățenii să se obișnuiască cu noile condiții de trafic în oraș.

În perioada 1 aprilie-5 iunie, la nivelul municipiului Bistrița, au fost eliberate16. 913 viniete albastre, a anunțat primarul municipiului Bistrița, în cadrul unei conferințe de presă. Este vorba despre 15.634 viniete albastre (contra cost - 100 lei - sau gratuite pentru parcările de reședință) și 1279 de abonamente de parcare pentru nerezidenți (600 lei/an, 350 lei/6 luni, 200 lei/3 luni sau 100 lei/lună). Marea majoritate a abonamentelor – 684 – au fost eliberate pe o perioadă de un an.

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, o analiză a situației clădirilor care sunt monument istoric și beneficiază de scutirea impozitului. Potrivit acestuia, “toate clădirile monument istoric au fost scutite de plata impozitului, așa la modul paușal, fără a se respecta recomandările legale”, Codul fiscal prevăzând că sunt scutite de la plata impozitului doar clădirile monument istoric care au fațada stradală sau fațada principală reabilitată.

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat că după mai bine de 10 ani, a fost finalizat procesul de preluare a suprafețelor de teren din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, care erau solicitate la retrocedare de către cetățeni.

Abonează-te la Administraţie