Administraţie
În urma analizei făcute de Viceprimarul Gelu Muthi împreună cu Direcția Patrimoniu, cu privire la dosarele depuse înainte de 05.10.2017 pentru obținerea unei locuințe din fondul locativ ANL s-a constat că au fost depuse 52 de dosare. Până la data de 03.11.2017 doar un număr de 9 solicitanți au venit pentru reînnoirea actelor din dosar.
La sediul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a avut loc în premieră o conferință de presă comună a principalelor structuri ale M.A.I. din județ.
Prefectul județului Ovidiu Frenț le-a prezentat reprezentanților mass-media noua abordare a comunicării publice în concordanță cu nevoia de transparență și de eficiență a coordonării activității instituțiilor prezente.
Prefectul Ovidiu Frenţ a confirmat astăzi că primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogăgău a depus la Instituţia Prefectului o plângere prealabilă împotriva noii comisii care se va ocupa de organizarea referendumului pentru demiterea edilului din acest oraş.
Consilierii judeţeni au fost convocaţi astăzi, la ora 12.00, în cadrul unei şedinţe de îndată în vederea discutării şi aprobării unui proiect de hotărâre care prevede dezlipirea și alipirea unor imobile situate în municipiul Bistrița, proprietate a judeţului Bistrița-Năsăud.
Concret, este vorba de o investiţie care prevede construcția a 12 unităţi locative, în municipiul Bistriţa, strada Prundului, numărul 16D, investiție inclusă pe lista de finanţare aferentă programului de construcţii de locuinţe de serviciu în anul 2017.
Am votat marți, împreună cu ceilalți colegi deputați din Partidul Mișcarea Populară, pentru intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2018, a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, o lege bună, în sprijinul oamenilor, dar care nu a putut fi pusă în aplicare până acum datorită problemelor de tip administrativ.
În toate reprezentanțele RAR se va lucra în fiecare zi de sâmbătă de la ora 8.00 la ora 14.00, cu excepţia zilelor de 2, 23 si 30 decembrie 2017.
Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, care se programează să obțină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand.
Arhivele Naționale este instituția statului român, păstrătoare a memoriei istorice, înființate oficial prin Regulamentele Organice (1831-1832), primele legi administrative moderne ale statului român. De o organizare, în sensul actual al instituției, se poate vorbi abia începând cu anul 1862, în contextul Unirii Principatelor Române, prin constituirea Direcției Generale a Arhivelor, cu sediul în București.
Astăzi, 31 octombrie 2017, s-a emis Ordinul prefectului nr. 293 din 31.10.2017 privind constituirea Comisiei pentru organizarea referendumului local pentru demiterea primarului oraşului Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. Comisia va avea ca și scop coordonarea tuturor activităţilor de organizare și desfășurare a referendumului local pentru demiterea primarului oraşului Sîngeorz-Băi, având următoarea componenţă:
1. Boca Claudiu Dumitru – consilier juridic, reprezentantul prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud;
Dragi sîngeorzeni.
Consilierii locali PNL și-au donat indemnizația lunară încă de la începutul mandatului astfel am reușit să amenajam cabinetul stomatologic pentru școlari care urmează să fie inaugurat curând și anveloparea și renovarea scolii de După Borcut, lucrare care va începe vineri dimineață.
Facem apel pe această cale la voluntari așa cum am discutat cu părinții elevilor, pentru câteva zile!
Așadar, cine dorește să dea o mana de ajutor este binevenit vineri dimineață acolo și le mulțumim anticipat!
Cei 31 de consilieri judeţeni, de la toate formaţiunile politice, au iniţiat şi aprobat un proiect de hotărâre pentru suplimentarea finanţării echipei de handbal feminin CSM Bistriţa în Liga Naţională, în sezonul competiţional 2017-2018.
Astfel, pentru anul 2017, finanţarea a fost majorată cu 900.000 lei, ajungând la 1,9 milioane lei, în timp ce pentru 2018, suma va creşte cu 1 milion de lei, ajungând la 2 milioane lei.