Administraţie

Au început lucrările de ranforsare a Drumului Național 17 D pe traseul Salva-Năsăud-Feldru (17 Km). O spune chiar preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan. Şeful administraţiei judeţene a postat următoarele pe pagina sa de socializare: " Estimările specialiștilor arată că în situația unor condiții meteo favorabile până la începutul lunii Decembrie vom avea primul strat de asfalt pe acest tronson! La finalul lucrărilor, în primăvara anului viitor, acest tronson va fi similar cu tronsoanele Beclean-Salva și Dumitra-Năsăud!", a conchis Moldovan. 
 

Autoritatea Electorală Permanentă invită societatea civilă să se implice în realizarea unei monografii a alegerilor din anul 1919 pentru primul Parlament al României Mari, AEP propunându-și să marcheze Centenarul Marii Uniri printr-un demers colectiv de reconstituire a unui moment de referință pentru istoria democrației noastre.

Joi, 19 octombrie 2017, o comisie parlamentară de anchetă privind ”Managementul deșeurilor”, s-a deplasat în județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Cu această ocazie au avut loc întâlniri de lucru cu reprezentanții autorităților locale ( Prefectura, Primăria, Garda de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului) unde s-a discutat situația managementului deșeurilor în județele sus amintite.  În partea a doua a zilei au fost vizitate depozitele de deșeuri de la Pata Rat și Tărpiu.

Primarul comunei Josenii Bîrgăului, Nicolae Vrâncean ne-a confirmat astăzi faptul că Tudorel Ciotmonda, fost primar timp de mai multe mandate  şi de ceva timp viceprimar al comunei a ieşit la pensie. Vrâncean spune că, deocamdată, va lucra singurcel puţin până în primăvara anului viitor.
Edilul ales în 2016 pe lista PSD ne-a precizat că în Josenii Bârgăului au fost sau sunt în curs de implementare proiecte în valoare de peste 5 milioane de euro.

Comuna Târlişua este una dintre cele mai răsfirate unităţi administrativ-teritoriale din judeţul nostru, cu aproximativ 200 km de drumuri agricole, forestiere şi comunale, fapt care ridică probleme de întreţinere. Mai bine de o treime dintre locuitorii comunei locuiesc în zone înalte, astfel că sunt cheltuieli mari pentru a asigura accesul acestora, mai ales în vremurile ploioase sau în sezonul rece.

Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţa ordinară aferentă lunii octombrie. Pe ordinea de zi figurează 16 proiecte de hotărâre, viceprimarul Gelu Muthi fiind cel care semnează convocarea, in absentia primarului Ovidiu Teodor Creţu, plecat într-un scurt concediu.
ORDINEA DE ZI

Primarul comunei Târlişua, Vlăduţ Purja, consideră că informaţiile lansate în spaţiul public de către liderul liberal local, Ioan Rus, sunt false, acesta demontând, punct cu punct, toate criticile transmise în cadrul unei conferinţe de presă a PNL B-N. Vlăduţ Purja a menţionat că îl invită pe liberal la şedinţele de consiliu local, acolo unde PNL are trei reprezentanţi, care de fiecare dată nu au avut obiecţii cu privire la investiţiile spre care se direcţionează banii.

Preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică, Adrian Florin Chereji, postează pe facebook o imagine cu un stălp gata să cadă pe drumul din Rebrişoara.
"Alo ISU! Stâlpul din imagine gata să se prăbușească se află în Rebrisoara. Stă aninat numai în cabluri, la primul vânt mai puternic cade, poate pe o mașină, poate pe un om. Este așa de la ultima furtună. Chiar nu aveți nici un responsabil pentru evitarea unor evenimente nedorite în zona respectivă" spune Adrian Florin Chereji.

Circulaţia rutieră pe Valea Ţibleşului este la standarde europene, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a DJ 171, pe tronsonul Uriu-Târlişua, pe o lungime de 28 kilometri. Execuţia a aparţinut SC Dimex 2000 Company SRL, firma care şi-a adjudecat contractul în urma procedurii de achiziţie publică.  Drumul beneficiază şi de marcaje rutiere, astfel că se rulează pe un drum complet modernizat.

         Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, susţine că municipalitatea va contesta, în instanţa de contencios administrativ, Decizia 24/2017 a Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud, „punct cu punct”. Potrivit acestuia, în prima etapă a fost transmisă o contestaţie la Camera de Conturi, care este analizată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor de la nivelul Curţii de Conturi, aşteptându-se o adresă oficială şi ulterior va începe demersul în instanţă.

Abonează-te la Administraţie