Administraţie
Începute la final de ianuarie 2015, amenajările ce vor da, în final, imagine cu aer avangardist orașului Beclean continuă și în această perioadă, în limitele impuse de temperaturile de afară. Planificat pentru toamna acestui an, rezultatele uluitoare pe care mizează administrația orașului vizează teritoriul din preajma bisericii ortodoxe din parc, cel de la fântâna arteziană şi spaţiile adiacente.
Consilierul judeţean Monica Săsărman a solicitat executivului Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în şedinţa extraordinară de astăzi, să supună la vot constatarea încetării mandatelor colegilor care nu mai sunt membrii partidelor pe listele cărora au fost aleşi în 2012. Acesta a menţionat că nu se respectă legea, invocând şi proiectul privind modificarea tarifului de preluare a deşeurilor municipale, iniţiat de vicepreşedintele Dorin Popescu, care nu ar trebui să mai deţină acest statut.
În temeiul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, se publică spre cunoştinţă generală faptul că a fost elaborat Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de instituire şi administrare a taxei speciale de salubrizare şi stabilirea cuantumului acesteia în Bistriţa şi intenţia de a-l supune analizei şi aprobării Consiliului local al municipiului Bistriţa, în şedinţa ordinară din luna MARTIE 2015.
Bugetul municipiului Bistriţa este estimat la peste 280,5 milioane lei, cel mai mare din ultimii 25 de ani. Municipalitatea estimează să încaseze circa 22 milioane lei din taxele pe proprietate şi peste 73,7 milioane lei din impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii, ambele sume fiind în creştere faţă de 2014. Un procent de 27% din cheltuieli este reprezentat de cele de personal. Din totalul cheltuielilor, peste 84 milioane lei vor merge către proiectele cu finanţare europeană. În plus, 1,75 milioane lei reprezintă rambursările de credite, iar 2 milioane vor constitui fondul de rezervă.
Aleşii judeţeni vor dezbate, în şedinţa extraordinară de astăzi, proiectul privind bugetul propriu al Consiliului Judeţean. Proiectul include şi Programul lucrărilor de investiţii pentru anul 2015, suma totală alocată fiind de 89,517 milioane lei, inclusiv pentru infrastructura rutieră.
Aflată la etapa constituirii bugetului pentru 2015, administrația publică a orașului Beclean și-a stabilit, în mare, obiectivele de investiții pe care vrea să le atingă în acest an. Între acestea, de referință sunt: modernizarea şcolilor, a sediului administrativ orăşenesc, a spitalului, darea în folosinţă a bazinului didactic de înot, a blocului ANL cu 64 de apartamente, lucrări la staţia de epurare, la Judecătorie şi la Parchet, parcări moderne între blocuri, asfaltarea străzilor Lucian Blaga, Horea, Dobrogeanu – Gherea, I.L.
Consiliul Județean Bistrița- Năsăud a inițiat constituirea unei Asociații de Deyvolatre Intercomunitară pentru promovarea turismului – Valea Someșului. Consiliile locale din acea zonă a județului vor trebui să adopte hotărâri în acest sens, în vederea constituirii legale a ADI.
Investiţii din fonduri europene: reabilitarea drumurilor forestiere şi agricole care vor fi finalizate până spre finele lunii august a anului în curs prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. O altă investiţie este cea prin care vor fi finalizate, tot prin proiectul PNDR, modernizarea de drum forestier, 3,38 km, pe Anieşul Mare, şi 1,85 km pe Anieşul Mic. De asemenea, vor fi modernizate căile de acces la terenurile agricole din zona Luncii lui Toma peste Sălăuţa şi ridicarea unui pod rutier betonat, precum şi asfaltarea 500 m.l. drum în aceeaşi zonă.
În județul Bistriţa – Năsăud, s-a încheiat marţi livrarea pachetelor cu ajutoare alimentare în cadrul POAD 2014, către toate unităţile administrati- teritoriale din județ. Astfel, au fost livrate către primării un număr de 115.540 pachete, pentru 57.770 beneficiari ai programului, anunţă Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Toţi cetăţenii interesaţi de modul în care este elaborat bugetul Consiliului Judeţean sunt invitaţi astăzi, începând cu ora 16.00, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, la dezbaterea publică a acestui proiect. De altfel, vă puteţi informa despre modul cum vor fi cheltuiţi banii de către Consiliul Judeţean, de pe site-ul instituţiei, www.portalbn.ro, la secţiunea Proiecte legislative.