Administraţie

HR Summit revine în acest an la Cluj-Napoca cu un format nou al conferinţei, care îi aduce împreună pe specialiştii de resurse umane, managerii, directorii, furnizorii de servicii HR, dar şi pe cei care ajută la dezvoltarea sustenabilă a industriei business cu ajutorul capitalului uman.
Mai multe teme inedite puse în discuţie, mai mulţi speakeri şi mai mult timp pentru networking şi sharing knowledge este ceea ce îi așteaptă pe participanții la ediţiile HR Summit din acest an.

Conducerea comunei Telciu doreşte, în acest an, finalizarea lucrărilor care vizează proiectul  pentru Submăsura 125 C „Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor”, derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în valoare de 1,5 milioane euro.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va dezbate, în şedinţă ordinară, bugetul detaliat de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 la SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate care se află sub autoritatea CJ BN, odată cu reorganizarea Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri Bistriţa-Năsăud.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va dezbate, în şedinţa ordinară de miercuri, proiectul de hotărâre privind aprobarea unor tarife la serviciile prestate de Liceul Tehnologic Special “Sfânta Maria” Bistriţa începând cu anul 2015. Sumele încasate din serviciile prestate se constituie venituri la bugetul unităţii prestatoare şi pot fi utilizate pentru cheltuieli curente de funcţionare, achiziţionarea de materiale didactice şi excursii tematice pentru elevi.

Instituţia Prefectului - judeţul Bistriţa-Năsăud, reprezentată de prefectul Ioan Ţintean, şi Registrul Auto Român, din subordinea Ministerului Transporturilor – Departamentul Supraveghere de Piaţă – reprezentat prin şeful de departament Mihai Dogărescu, au stabilit încheierea unui protocol de cooperare pentru prevenirea, constatarea şi sancţionarea încălcării prevederilor legale privind desfăşurarea activităţilor comerciale de către agenţi economici, asociaţii nonprofit şi persoane fizice.

 
Către Consilierii Judeţului Bistriţa-Năsăud
În atenţia Domnului Preşedinte Emil Radu Moldovan
 

Trei proiecte de reabilitare școlară vor fi expuse publicului larg luni, cu începere de la ora 9.00, în cadrul unei conferințe de presă menită să prezinte, de la sediul Primăriei Beclean, detaliile finanțării și ale lucrărilor din Programul Operațional Regional; acesta este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, la nivel regional, de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar ce monitorizează înfăptuirea acestuia, iar la nivel local, de unitatea administrativ-teri

DISPOZIŢIE

privind convocarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
în şedinţă ordinară la data de 28 ianuarie 2015, ora 14ºº

Administraţia judeţeană, alături de primăriile partenere, propune în strategia de dezvoltare a turismului şi înfiinţarea unui centru de echitaţie, la Josenii Bârgăului, astfel ca turiştii să aibă foarte multe opţiuni, de la domeniu schiabil, parc tematic „Dracula”, centru nautic de agrement sau parc acvatic.

O comună într-o continuă modernizare şi europenizare, cu un primar şi consilieri locali cuplaţi la creşterea nivelului de trai şi absorbţia de fonduri europene în folosul comunităţii.
Primarul Dumitru Buşcoiu ne-a precizat câteva obiective aflate în derulare la această dată, care vor schimba faţa comunei la finalizarea lor.
„Pentru Măsura 125C sunt alocaţi 1,5 milioane euro pentru amenajarea celor 14 pâraie contra inundaţiilor, lucrarea fiind demarată în cursul lunii decembrie 2014 şi va continua când vremea va permite, având termen de finalizare până în iulie 2015.

Abonează-te la Administraţie