Administraţie

Aleşii judeţeni vor dezbate în plen, în cadrul şedinţei ordinare convocate joi, 28 august, un proiect de hotărâre care prevede eliberarea din funcţia publică de director executiv la Camera Agricolă Judeţeană Bistriţa-Năsăud a lui Daniel Florin Frăsincari. Dacă proiectul va fi adoptat, acestuia i se va acorda un preaviz de 30 zile calendaristice.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, şi primarul comunei, Vasile Laba, au semnat contractul de finanţare pentru modernizarea Școlii Gimnaziale din Bistrița Bârgăului. Proiectul, în valoare de 430.000 lei, este cofinanţat prin Programul Operaţional Regionale 2007-2013, Axa 3, Domeniul Major de intervenție 3.4 „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a anunţat că în judeţul nostru sunt finanţate 13 proiecte pentru aşezămintele culturale din localităţi.
         Viceprim-ministrul Dragnea a menţionat proiectele din Năsăud – Casa de Cultură (în execuţie, care s eva finaliza în acest an) şi căminul cultural din Liviu Rebreanu, alături de investiţiile similare de la Chiuza, Bistriţa Bârgăului, Teaca, Cetate, Dumitra, Feldru, Milaş, Şieuţ, Zagra, Sângeorz-Băi.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, alături de preşedintele Consiliului Judeţean-Emil Radu Moldovan, prefectul Ioan Ţintean şi ministrul delegat Adriana Doina Pană, au predat primarilor cele 12 microbuze școlare repartizate județului Bistrița-Năsăud, din primul lot de 600 de microbuze achiziționate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Autorităţile locale din Prundu Bârgăului duc la bun sfârşit un nou proiect de infrastructură rutieră, de această dată finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul naţional de dezvoltare locală, în baza OUG 28/2013. Este vorba despre modernizarea străzii Valea Ciorii, investiţie estimată la aproximativ 700.000 lei. Covorul asfaltic a fost deja aşternut, în două straturi, peste tronsonul de drum, de aproape un kilometru, în perioada imediat următoare urmând să fie amenajate şanţurile.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se va afla, sâmbătă, 23 august, la Bistriţa. Vicepremierul Dragnea se află, zilele acestea, la Galaţi şi Tulcea, iar de la Bistriţa îşi va continua vizita de lucru în judeţele Satu Mare, Maramureş şi Sălaj.
Ministrul Liviu Dragnea va semna la Bistriţa contracte de finanţare pentru obiective din judeţ derulate prin programe gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi va participa la predarea a 12 microbuze şcolare achiziţionate de minister.
***

Prefectul Ioan Ţintean s-a întâlnit miercuri, cu un grup de copii de la Centrul Bucovinean de Artă Cernăuţi, coordonat de vicepreşedintele Mihaela Lungu şi preotul Nicolae Moroz, tema principală fiind conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti. Întrevederea a avut loc în sala mare a Palatului Administrativ, unde artiştii bucovineni au marcat încă un moment înspre regăsirea identităţii comune.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna, i-a întâmpinat în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ pe elevii din districtul partener Kyffhäuser, landul Turingia, Republica Federală Germania. Aceştia efectuează în perioada 8-18 august o vizită în judeţul nostru sub conducerea lui Matthias Kopka, responsabil cu munca de tineret în judeţul partener german.

Primăria Budeşti a lansat licitaţia pentru reabilitarea şi modernizarea prin asfaltare a DC 21 B şi a unor străzi din Ţagu, pe o lungime totală de 4,275 kilometri. Potrivit documentaţiei postate pe portalbn.ro, valoarea estimată a lucrărilor este de 4,376,267 lei. Data limită pentru transmiterea ofertelor este 25 august, zi în care vor fi deschise şi documentaţiile transmise de firmele de profil.

Edilul comunei Feldru, primarul Grigore Ţiolan, ne precizează: „În perioada 15-17 august avem un eveniment deosebit, în premieră, „Întâlnirea feldrihanilor şi neposenilor de pretutindeni”.
Cu această ocazie, Primăria şi Consiliul Local Feldru organizează, în data de 15.08.2014, un spectacol folcloric, începând cu ora 15.00, la care vor participa cunoscuţi artişti consacraţi: Aurel Tămaş, Ovidiu Purdea Someş, Oana Matei, Lavinia Goste şi Grupul Etnic.

Abonează-te la Administraţie