Administraţie
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susţine că este unul dintre cei care susţin ca SC LDP SA să fie păstrată sub acţionariatul CJ BN, însă pe viitor trebuie găsite soluţii financiare pentru achiziţia de echipamente şi utilaje moderne. O oportbitate de acest fel ar fi accesarea unui proiect cofinanţat din fonduri europene.
O comună în plină modernizare, în stil european, cu oameni harnici şi doritori de progres şi creşterea nivelului de trai, în care sunt implicaţi factorii de decizie şi aleşii locali.
Întrecerea celor mai buni grădinari bistriţeni a luat startul şi în anul 2014. Concursul „Bistriţa verde” se desfăşoară în perioada iunie - septembrie 2014, iar înscrierea se face în perioada 2 iunie – 29 august, la sediul Primăriei municipiului Bistriţa.
Secţiunile concursului sunt „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”, „Cel mai frumos balcon cu flori” şi „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”.
Implementarea proiectului privind “Sistemul integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistrița-Năsăud” are, la nivel de Beclean, câteva consecinţe ce privesc, pe de o parte, tarife mai mari, iar pe de alta parte, reorganizări de personal la Direcţia de Gospodărire Comunală, cea care gestionează în prezent serviciul de salubrizare.
Conducerea Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud a primit vineri, vizita Excelenţei Sale Philippe Beke, Ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti, care şi-a programat în această perioadă mai multe întâlniri cu reprezentanţii judeţelor, pentru a inventaria posibilităţile de dezvoltare a unor noi parteneriate cu România.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susţine că autorităţile locale nu îşi pot permite să investească în reţelele de apă şi apă uzată (canalizare) de pe raza localităţilor, iar soluţia o reprezintă transferarea acestora către Aquabis.
Un astfel de caz este cel al administraţiei Coşbuc, care stă pe gânduri în ceea ce priveşte transferarea reţelelor înspre administarea operatorului judeţean, dar şi la Şieuţ au fost discuţii pe această temă.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de guvern de joi, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014. Conform proiectului de rectificare prezentat de Ministerul Finanţelor, Ministerele Sănătăţii, Apărării, Economiei, Educaţiei, Transporturilor, Muncii, Culturii şi Afacerilor Interne, inclusiv Autoritatea Electorală Permanentă, au primit bani în plus la rectificarea bugetară.
Bistriţenii, şi nu numai, caută prin orice mijloace să-şi achiziţioneze un autoturism, atât de necesar, la preţuri cât mai mici datorită slabei puteri de cumpărare populaţiei, care nu-şi poate permite „luxul” să-şi cumpere un autoturism nou.
Astfel, pe raza de responsabilitate a Finanţelor Municipiului Bistriţa, prin ghişeul de plătit taxa „Timbru Mediu”, s-au înregistrat peste 4000 de operaţiuni, reprezentând plata pentru autovehiculele second-hand, aduse din afara României, în vederea înmatriculării, până la ora actuală.
Scrisoare deschisă către Primăria și Consiliul Local Eforie
Stimate domnule primar Ion Ovidiu Brăiloiu și stimați domni și doamne consilieri,
Al doilea contract de lucrări din cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, cofinanţat din Fondul de Coeziune, implementat de SA Aquabis SA, a fost recepţionat.