Administraţie

De la începutul acestei săptămâni, elevii bistriţeni vor primi mere, în cadrul programului guvernamental. Consiliul Judeţean a finalizat licitaţie pentru furnizarea şi distribuţia de mere pentru elevii din clasele I-VIII şi clasa pregătitoare, care frecventează învăţământul de stat şi privat.

„Astfel, un număr de 28.462 de elevi din întreg judeţul vor primi mere proaspete. Fructele destinate copiilor vor fi de calitatea I şi vor avea greutatea minimă de 100 grame”, precizează Bogdan Ivan, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În luna februarie, Casa Naţională de Pensii Publice va transmite, odată cu taloanele de pensii şi taloanele speciale de călătorie pentru anul 2013, anunţă printr-un comunicat de presă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de Guvern, o ordonanţă prin care se abrogă art. II din Legea 211/2012 privind aprobarea OG 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război.

La finele anului trecut, au fost publicate în Monitorul Oficial al României Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 166/2012 prin care au fost modificate şi completate acordarea unor beneficii de asistență socială.Aceste modificări vizează indemnizaţia, stimulentul şi sprijinul pentru creşterea copilului.

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că a propus, la şedinţa femeilor social-democrate, ca părinţii să beneficieze de o zi liberă de la serviciu odată la trei luni pentru a se putea ocupa de controlul medical al copiilor lor, ideea fiind preluată de la organizaţia de femei a PSD Ilfov, informează Mediafax.

Inspectorii de muncă bistriţeni au verificat, în luna decembrie 2012, un număr de 132 angajatori. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, în urma controalelor au au fost aplicate 65 sancţiuni contravenţionale, toate fiind 65 avertismente.

Alina Hetrea Stan a renunţat la funcţia de directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Se pare că aceasta a fost cooptată în echipa de consilieri ai ministrului delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană. Pe surse, se vorbea şi de posibilitatea ca Alina Hetrea să lucreze la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Săptămâna viitoare, în perioada 23-25 ianuarie, va fi organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa- Năsăud. De altfel, toate funcţiile de director general la casele judeţene de asigurări de sănătate au fost vacantate, conducerea instituţiilor fiind cu titlu de interimar.

Aleşii judeţeni vor primi, la prima şedinţă ordinară, computere portabile, pentru a le uşura munca, dar şi pentru a reduce costurile de tipărire a documentaţiilor proiectelor de hotărâre.
Nu mai puţin de şapte firme au vrut să furnizeze laptopuri, licenţe şi echipamente periferice pentru aleşii noştri, finalmente, licitaţia fiind câştigată de o firmă din Bucureşti. SC MAGUAY COMPUTERS SRL şi-a adjudecat contractul cu o valoare de 109,996 lei (fără TVA), prin licitaţie fiind economisiţi circa 40.000 lei.

Nu mai puţin de 4392 bistriţeni şi-au preschimbat permisele de conducere, de la începutul anului, zilnic sute de persoane călcându-se în picioare numai să scape de noile prevederi ale Codului Rutier, care întră în vigoare în 19 ianuarie.
Adică, cine stă acum la coadă nu mai trebuie să prezinte fişa medicală tip din care să rezulte că este apt pentru a conduce autovehicule, fişă care se cerea numai dacă solicitarea preschimbării s-a făcut după expirarea valabilităţii administrative a permisului de conducere.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a decis ca "Art Galeria", spaţiul care găzduieşte expoziţia cu machetele pentru desemnarea semnului de intrare în judeţ, să fie deschis zilnic, între orele 10.18.

"Dat fiind interesul crescut al cetățenilor pentru alegerea semnului de intrare în județul Bistrița-Năsăud, programul salonului ”ART Galeria” s-a modificat, acesta fiind deschis și duminică, 13.01.2013, precum și în fiecare zi până în 21 ianuarie inclusiv, în programul orar 10:00 – 18:00", precizează purtătorul de cuvânt al CJ BN, Bogdna Gruia Ivan.

Abonează-te la Administraţie