Administraţie

Pe toate drumurile judeţene din Bistriţa-Năsăud se circulă în condiţii normale, fapt pentru care nu s-a produs nici un accident de circulaţie din cauza unor astfel de condiţii, dă asigurări directorul general al SC Lucrări Drumuri şi Poduri, ing. Andrei Rusu.

Au dreptul la transferul drepturilor de pensie beneficiarii sistemului public de pensii din România care au:

1. locul de şedere obişnuită pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European, al Turciei şi al Macedoniei
2. domiciliul pe teritoriul altui stat decât cele menţionate la punctul 1

PROCEDURA DE PLATĂ

Consiliul Judeţean se va împrospăta cu patru aleşi judeţeni, după ce patru reprezentanţi ai Uniunii Social Liberale şi-au câştigat fotoliul de deputat sau senator.

Astfel, vor trebui să renunţe la calitatea de ales judeţean Adriana Doina Pană (deputat Colegiul 1), Daniel Suciu (deputat Colegiul 2), Stelian Dolha (deputat Colegiul 4)şi Ioan Deneş (senator Colegiul 2).

Marius Iuraşcu, director al RADEF „România Film”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că doar trei din cele 139 de cinematografe transferate către autorităţile locale mai au această funcţionalitate. În plus, multe dintre clădiri riscă să ajungă la diverşi agenţi economici, iar un posibil transfer al patrimoniului la RAPPS ar putea duce la dispariţia totală a acestora.

În Bistriţa nu există mall cu multiplex, aşa că cinefilului dornic de film de calitate merge la Cluj. Asta s-a putea schimba după investiţiile pe care le va face Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film" (RADEF).

Sălile A şi C ale Cinematografului Dacia, preluate în folosinţă gratuită de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud de la RADEF "România Film", vor fi amenajate în vederea înfiinţării unui centru cultural multifuncţional, proiectul fiind aprobat de consilierii judeţeni.

Sălile A şi C ale Cinematografului Dacia, preluate în folosinţă gratuită de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, vor fi amenajate în vederea înfiinţării unui centru cultural.

Administrarea acestui centru va fi făcută de către Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Proiectul va fi supus astăzi dezbaterii consilierilor judeţenei, în cadrul şedinţei ordinare.

 
Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a organizat marţi, la Palatul Administrativ, reuniunea Grupului de Lucru Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru planificarea dezvoltării Transilvaniei de Nord 2014-2020, „Parteneriat pentru dezvoltare 2020”.
La şedinţa de lucru au participat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, ai primăriilor din judeţ, dar şi ai altor instituţii precum Camera de Comerţ şi Industrie, AJOFM, Direcţia Judeţeană de Statistică, APM, DSP, Direcţia pentru Agricultură.

Bistriţa-Năsăud o tot ţine sus şi tare cu turismul, cât de frumoase sunt locurile, ce minunate tradiţii, câte obiective istorice avem. Până aici nimic de contestat. Doar că banii care s-au folosit în mandatul 2008-2012 nu au dat rezultate.

Raportul de audit intern de la Consiliul Judeţean arată că, în perioada 2008-2012,pe vremea lui Liviu Rusu &co, instituţia a comandat şi plătit peste 2000 de astfel de albume promoţionale. Probabil, au fost date la diferite delegaţii, cu clopul de păun şi ţuica aferente. Mai mulţi turişti oricum n-au venit.

În faţa Palatului Administrativ, de un an a fost instalat un panou pe care sunt afişate informaţii despre starea vremii, amplasarea radarelor pe drumurile din judeţ sau mesaje preventive.

Ideea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică nu este una nedemnă de laude, dar banii cheltuiţi pentru informaţii care se succed în mare viteză nu se justifică.

Abonează-te la Administraţie