Administraţie
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Florin Neagoş, susţine că gradul de satisfacţie al pacienţilor intenaţi în unitate, “sondat” prin chestionare anonime, este unul la standarde europene. Potrivit acestuia, în funcţie de perioada măsurată, între 85-93% dintre bolnavi au declarat că s-a reinterna la Bistriţa, în condiţiile în care pragul pentru ca un un spital să fie considerat acceptabil, la nivel european, este de 80 procente.
Prof. Dr. Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, susţine că toate investiţiile în infrastructura unităţii spitaliceşti sunt ghidate în vederea obţinerii acreditării, obiectiv major pentru următorii doi ani.
Practic, în acestă perioadă au fost finalizate sau sunt în derulare proiecte majore de investiţii la Spitalul Judeţean, inclusiv în ceea ce priveşte achiziţionarea de aparatură medicală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud consideră că investiţiile făcute în ultima perioadă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa au transformat în bine această unitate spitalicească.
Şefii direcţiilor agricole judeţene au fost împrăştiaţi în ţară. Prin ordin al ministrului Agriculturii, directorul Valentin Pop Mititean ar urma să ocupe funcţia temporar vacantă de director executiv al Direcţiei pentru Agricultură din Dolj. Durata…patru luni. Normal, ar avea acelaşi salariu ca la Bistriţa.
„Momentan, nu cred că voi pleca. Să vedem ce decid şi ceilalţi colegi de la nivel naţional, pentru că nu este vorba despre o problemă individuală”, ne-a declarat Valentin Pop Mititean.
Preşedintele Emil Radu Moldovan şi-a arătat nemulţumirea faţă de modul în care unul dintre managerii unei instituţii din subordinea Consiliului Judeţean a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. În fapt, este vorba despre Florin Vasile Şomlea, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud care a solicitat concediu de odihnă, tocmai când pe ordinea de zi a plenului CJ este propus un proiect privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale instituţiei.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va lansa în 15 octombrie a.c. apelul public de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, urmând ca, începând cu 1 noiembrie a.c., potenţialii beneficiari să poată depună proiectele la sediile Agenţiilor de Dezvoltare Regională pe raza cărora se află. Beneficiari eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale (autorităţi ale administraţiei publice locale) – municipii reşedinţă de judeţ, în calitate de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, precum şi cele şase sectoare ale Bucureştiului.
În conformitate cu prevederile Legii nr.346/2002 , cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 01.01.2005 functioneaza sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud va efectua lunar un control operativ la furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu aceasta.
Peste o treime din unităţile şcolare din Bistriţa-Năsăud nu au asigurată paza, şi asta din cauza lipsei de finanţare, inclusiv lipsa personalului. „Din cele 387 de unităţi de învăţământ din judeţ, la 117 unităţi se asigură paza cu paznici, la 76 de unităţi se asigură paza cu sistem video, la 54 de unităţi se asigură paza cu sistem de alarmă, iar 140 de unităţi nu au asigurată paza”, a precizat, în şedinţa Colegiului Prefectural, Elisabeta Ilovan, consilier în Cabinetul prefectului.
Rectificarea bugetară aşteptată de primăriile din judeţ nu vine cu veşti bune, cel puţin prin prisma banilor pe care îi împarte Consiliul Judeţean.
Proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţile administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2012 va fi discutat luni în şedinţă extraordinară.