Administraţie

Doar o treime din cei care s-au prezentat la concurs au reuşit să obţină permisul de conducere. Mai bine de jumătate trec la sală, dar dintre aceştia nu toţi conduc bine ...prin “oraş”.

În primele 9 luni ale anului, au fost examinaţi la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere 11.810 candidaţi. Dintre aceştia, au fost declaraţi admis un număr de 6.555 (55,50%) , peste 5.200 persoane având probleme la bifarea răspunsurilor. Alte 22 persoane înscrise iniţial nici nu au mai ajuns în faţa calculatorului.

În luna octombrie au demarat etapele de punere în funcţiune a unor aplicaţii informatice necesare modernizării Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere.

Guvernul a decis să desfiinţeze cele opt comisariate regionale ale Gărzii Naţionale de Mediu, măsură menită să îmbunătăţească activitatea instituţiei şi să se realizeze economii bugetare estimate la 305.000 de lei anual, a anunţat la finele şedinţei de Guvern, purtătorul de cuvânt Andrei Zaharescu.

În această perioadă, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud primește vizita unei delegații a Camerei de Agricultură Malopolska (Polonia), care se constituie într-un schimb de experiență în domeniul creșterii animalelor și pomiculturii, mai multe ferme din județ fiind vizitate în acest sens.
Din delegație fac parte reprezentanți ai Prefecturii din Malopolska, cadre didactice ale Universității de Agricultură din Cracovia și șeful secției de Promovare a Comerțului și a Investițiilor la Ambasada Poloniei din România, Halina Golebicka.

Instituţia Prefectului a prelungit termenul de depunere a cererilor pentru înscrierea în lista deschisă din care vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale celor 3143 secţii de votare din judeţ, la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din data de 9 decembrie 2012.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, a participat la şedinţa Comitetului local pentru situaţii de urgenţă Şieuţ.
Principala problemă sesizată de autorităţile locale o reprezintă starea de degradare a structurii podului de pe DJ 154 C , care poate pune în pericol circulaţia în zonă.

Dolha a anunţat că situaţia va fi analizată la nivelul Consiliului Judeţean, pentru găsirea soluţiilor tehnice şi financiare în vederea demarării lucrărilor.

Guvernul României a aprobat stema comunei Lechinţei, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial 693 din 9 octombrie.

Stema comunei cuprinde, pe un câmp roşu, şapte spice de grâu care simbolizează cele şapte sate componente ale unităţii administrativ-teritoriale. Pe un câmp albastru apare “o vacă de argint”, care denotă ocupaţia de bază a locuitorilor, şi anume zootehnia. Pe un câmp de argint apare şi un ciorchine de strugure, care simbolizează bogăţia viticolă a zonei. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Un număr de 63 poliţişti bistriţeni luptă în aceste zile pentru cele 58 funcţii de şef de post comunal, concursul desfăşurându-se la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Concursul destinat agenţilor de poliţie se derulează în intervalele 9-10 octombrie şi 16-17 octombrie, conform graficului de desfăşurare aprobat, şi constă într-un interviu pe subiecte profesionale, pe baza tematicii şi bibliografiei întocmite prin grija Comisiei de concurs.

La finele lunii septembrie, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, 9.286 persoane nu erau puse în legalitate, din pucnt d evedere al actelor de identitate. Potrivit comisarului şef Liliana Cotfas, şeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor Bistriţa-Năsăud, din cele 9286 bistriţeni restanţieri, 1821 sunt minori care au împlinit vârsta de 14 ani şi care nu au solicitat un act de identitate. Alte 7465 persoane au actul de identitate expirat, aproape jumătate dintre aceştia de mai mult de un an de zile.

Dragi bistriţeni, vreau să vă spun, în câteva cuvinte, cum se desfăşoară munca unor birocraţi, în relaţii cu publicul.

Abonează-te la Administraţie