Administraţie
O delegaţie a Crucii Roşii din oraşul Scharding, Austria, s-a întâlnit ieri, cu reprezentanţi din conducerea Consiliului Judeţean. Oaspeţii de peste hotare şi-au manifestat deschiderea pentru o serie de colaborări cu autorităţile judeţene şi Crucea Roşie Română, filiala Bistriţa-Năsăud.
Delegaţia a fost condusă de Wolfgang Wagner, preşedintele Crucii Roşii din Scharding. Wolfgang Wagner a adus, din 1990 până în prezent, peste 24 de transporturi umanitare destinate persoanelor cu nevoi din judeţul nostru.
Duminică la ora 00.10 poliţiştii Postului Comunal de Poliţie Dumitra au fost sesizaţi prin 112 că în faţa unui magazin din comună, datorită unui conflict spontan Marcel B. a fost lovit cu un par în zona capului de către Tiberiu S., Leon C. şi Cristian C. toţi din Dumitra. După lovitura primită, partea vătămată s-a deplasat până la prima locuinţă ce i s-a ivit în cale de unde a apelat 112.
La cererea mai multor pensionari, şi filiala Bistriţa-Năsăud a Uniunii Generale a Pensionarilor a demarat o campanie de strângere de semnături de protest împotriva deciziei Guvernului de a diminua pensiile cu 15%.
Vineri, la ora 12,05 poliţiştii din Reteag au prins în flagrant pe Maria B., de 40 ani, din Reteag, în timp ce sustrăgea din curtea lui Emilia P. din Baţa , un caş de oaie în greutate de 12,250 kg, în valoare de 147 lei. Prejudiciul a fost recuperat iar făptuitoarei i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi violare de domiciliu, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN, agent principal de poliţie Claudia Adriana Creţa.
Poliţiştii Năsăudeni transmite că în ceea ce priveşte pe Saveta R., de 84 ani, care pe 29 mai 2009, a fost acostată de un necunoscut care s-a prezentat director al Asociaţiei de handicapaţi şi că numeşte Petre Petruse şi care s-a oferit să-i rezolve dosarul de pensie din gardul II în gradul I solicitând şi primind de la partea vătămată suma de 200 lei, a fost identificat în persoana lui ICHIM I., de 50 ani, domiciliat în oraşul Panciu, judeţul Vrancea. Acesta a fost condamnat de mai multe ori pentru infracţiuni de înşelăciune.
Vineri la ora 13.13 poliţiştii bistriţeni au fost sesizaţi de cadre medicale a Unităţii Primire Urgenţe Dej că în cadrul secţiei a decedat minora Alina C., de 2 ani, din localitatea Reteag, urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut, sever prin strivire cu otoragie. În urma cercetării la faţa locului poliţiştii au stabilit că, bunicul minorei, George C. de 74 ani, din Reteag, în timp ce tăia lemne cu fierăstrăul manual a luat un buştean dintr-o stivă, în lungime de 4 metri ,pe care l-a ridicat şi aruncat pe un dispozitiv de susţinere a lemnului pentru a putea fi tăiat.
Penitenciarul Bistriţa, în parteneriat cu Centrul Creştin de Reintegrare Socială "ONISIM" Bistriţa, organizează o întâlnire de lucru cu tema "Strategii Naţionale de Reintegrare Socială a persoanelor private de libertate".
Joi, 13 mai 2010, comisia pentru verificarea respectării prevederilor legale privind exploatarea agregatelor minerale din albiile minore şi majore ale cursurilor de apă de pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, constituită prin Ordinul Prefectului judeţului, va începe acţiunea de verificare în teritoriu.
Luni, 10 mai, la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a sosit un nou camion cu mobilier şcolar din judeţul partener Kassel şi mijlocit de dl. profesor h.c. Heinrich Schnatmann, administratorul asociaţiei de utilitate publică Internationales Bildungs- und Sozialwerk din Germania.
Anunţarea asprelor măsuri de austeritate de către preşedintele Traian Băsescu, printre care reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, a provocat nemulţumire în rândul sindicaliştilor şi pensionarilor.
Primele proteste ample sunt programate să aibă loc astăzi. Pensionarii bistriţeni vor picheta sediul Prefecturii, ca formă de protest împotriva măsurii anunţate de Executiv de reducere a pensiilor cu 15%, începând de la 1 iunie.