Administraţie
O dată cu apropierea Sărbătorilor de Paşti, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi au început pregătirile în vedere asigurării liniştii şi ordinii publice.
În acest sens, s-au format pentru fiecare zonă a oraşului patrule de intervenţie. Oamenii legii vor patrula pe străzile oraşului pentru evitarea, îndeosebi noaptea, a incidentelor neplăcute. Bisericile şi zonele din apropierea acestora vor fi supravegheate de jandarmi în special în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Zilele acestea, o delegaţie germană din judeţul Kyffhaeuser, Landul Turingia, formată din opt persoane, a efectuat o vizită de lucru în judeţul Bistriţa-Năsăud. Ieri, membrii delegaţi germane au fost primiţi oficial de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Instituţiei Prefectului şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.
În primele trei luni ale anului, bistriţenii au depus 653 de petiţii la sediile instituţiilor deconcentrate, iar 515 au fost soluţionate în termenul legal.
Cele mai multe petiţii, au fost adresate instituţiilor cu domeniul de activitate în sfera socială-relaţii de muncă, pensii, protecţia consumatorilor, şi în domeniul patrimoniului cultural.
Dorinţa de a avea o masă cât mai bogată de Paşte îi determină, de multe ori, pe cumpărători să uite regulile de bază pe care ar trebui să le respecte la achiziţionarea oricărui produs alimentar.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa –Năsăud se implică în informarea, conştientizarea şi responsabilizarea comunităţilor locale în domeniul gestiunii deşeurilor.
APM BN organizează în perioada 19 martie-19 aprilie o primă Campanie Naţională de Informare, Conştietizare şi Resposabilizare în domeniul gestiunii deşeurilor .Scopul acestei campanii este promovarea unei culturi a resposabilităţii tuturor actorilor comunităţilor locale în domeniul gestiunii deşeurilor.
Obiectivele specifice ale acestei campanii sunt:
Luni, 22 martie, la Centrul Cultural Municipal ,,George Coşbuc” vor fi organizate o conferinţă de presă şi o dezbatere publică având ca temă transparenţa administrativă.
Potrivit organizatorilor, Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice, transparenţa administrativă înseamnă, printre altele, ,,îmbunătăţirea serviciilor administraţiei publice, care devin eficiente şi la termen, dacă sunt realizate într-un mod politicos, cu simţ de răspundere şi ţinând cont de aşteptările şi drepturile cetăţenilor”.
În această perioadă de criză este important să facem ceva împreună, spune Jorg Prohaszka, director executiv - Clubul oamenilor de afaceri germani din Transilvania. Dovadă stă interesul crescut al investitorilor germani pentru România, din ultima perioadă.
Prohaszka s-a întâlnit, miercuri, cu oamenii de afaceri din judeţul nostru, dar şi cu reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene, printre care primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu.
Marţi de la ora 18.35 poliţiştii bistriţeni au fost sesizaţi prin intermediul 112 că Viorica P., de 63 ani, din comuna Nimigea, satul Mogoşeni a fost victima unei agresiuni. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud care a stabilit că LIVIU S., de 34 ani aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a patruns fără drept în locuinţa părţii vătămate şi prin folosirea de acte de violenţă a înţepat-o cu un cuţit în timp ce încerca să întreţină raporturi sexuale cu aceasta.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului primeşte, până pe 31 martie, cereri pentru construcţia de case destinate specialiştilor prin programul ,,Renaşterea satului românesc - zece case pentru specialişti în mediul rural”.
Hotărârea de Guvern referitoare la programul ,,Renaşterea satului românesc” a fost adoptată în şedinţa de pe 23 februarie, iar vineri - 12 martie în Monitorul Oficial nr. 162/2010 au fost publicate şi normele de aplicare a programului.
IDeA şi Arbus Consulting au lansat reţeaua profesională eConsultanta.net, şi la noi, în Saloanele Hotelului Bistriţa. Vorbim de un concept inovativ, gândit şi dezvoltat în colaborare cu o echipă de studenţi reuniţi în Programul de Practică în Management de Proiect JACQUES DELORS - fundament al tranziţiei de la sistemul de educaţie la viaţa activă, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi realizat în parteneriat cu Centrul de Afaceri Transilvania Cluj-Napoca.