Administraţie

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru tinerii cu handicap, din Beclean, condus de Costin Ioan în calitate de şef de centru, a fost gazda lansării unui proiect cu finanţare europeană, proiect ce constă în cursuri de calificare –Îngrijitori bătrâni la domiciliu, de care vor beneficia 28 de infirmiere care îşi desfăşoară activitatea la Beclean şi la centrul de la Nuşeni.

Social-democrata, Iuliana Deneş, numită director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud în luna iunie a anului trecut (în baza celebrei Ordonanţe 37, înlocuită cu şi mai celebra Ordonanţă 115), este în acest moment tot director al respectivei instituţii, însă doar cu numele.
Valul de schimbări de la şefia deconcentratelor, iscat după divorţul dintre PDL şi PSD a afectat-o şi pe şefa de la Mediu, care de vreo câteva luni este într-un concediu medical prelungit.

Stimati colegi

Va invit sa studiati posibilitatea de a participa la concursul Premiul European pentru Jurnalism!

În anul 2009, Serviciile Publice Comunitare de Evidenţa Persoanelor au solicitat un număr de 23.595 cereri pentru eliberarea actelor de identitate.
Activitatea definitorie a Serviciilor Publice Comunitare de Evidenţa Persoanelor este eliberarea actelor de identitate, iar ponderea în cadrul acestei activităţi o are punerea în legalitate cu acte de identitate a tinerilor care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi a cetăţenilor cărora le-a expirat termenul de valabilitate al actelor de identitate.

Dacă vreţi să aflaţi ce anume fac aleşii judeţului, în mod normal ar trebui să intrăm pe pagina de internet a Consiliului Judeţean şi să citim rapoartele de activitate ale consilierilor judeţeni, dar acest ,,detaliu” este lipsit de importanţă pentru cei care reprezintă interesele judeţului.

Camera Agricolă Bistriţa-Năsăud îşi începe propriu-zis activitatea din februarie, printr-o reorganizare a Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA). Decizia a fost luată în şedinţa CJ de ieri, iar unitatea va funcţiona în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud.
Trecerea oficiilor de consultanţă agricolă sub o altă umbrelă poate fi interpretată ca un efect al măsurilor de reducere a numărului de funcţionari publici plătiţi din bugetul statului, efortul financiar fiind pasat comunităţilor locale, lucru confirmat şi la noi în judeţ.

Consilierii judeţeni au aprobat, ieri, trecerea clădirii Palatului Administrativ în administrarea Consiliului Judeţean (CJ), cu amendamentul că spaţiile clădirii utilizate de serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice, să rămână în continuare în folosinţa instituţiilor .

Formularea ambiguă şi omisiunea unor date necesare au făcut imposibilă transmiterea fostului imobil al Crucii Roşii în proprietatea Protopopiatului. Ţinând cont de modificarea HG nr.905/2002, forul legislativ s-a văzut nevoit să revină cu un proiect de hotărâre care modifică şi completează textul Hotărârii de Consiliu Judeţean nr.77/2009.

Consiliul Judeţean va acorda şi în acest an şcolar burse de merit şi burse sociale pentru studenţi. Bursele se acordă în funcţie de cererile studenţilor înregistrate la unităţile de învăţământ şi după o evaluare a situaţiei materiale şi şcolare a beneficiarilor.
În şedinţa ordinară de ieri, consilierii judeţeni au decis că, 37 de studenţi din judeţul nostru vor beneficia de burse de merit sau burse sociale (alocaţii băneşti lunare).

Consiliul Judeţean a aprobat, în şedinţa de ieri, schimbarea conducerii Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi. Decizia a fost luată după ce doctorul Gavrilă Iuliu Mreneş a renunţat la funcţia de preşedinte, optând pentru păstrarea drepturilor obţinute prin pensionare, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr.329/2009.

Abonează-te la Administraţie