Administraţie

Autorităţile publice locale din oraşe şi comune vor putea scăpa de grija gropilor neconforme de deşeuri, rămase încă ,,operaţionale” din pricini care ţin de lipsa fondurilor necesare. După cum promitea încă de acum o lună şeful Gărzii Naţionale de Mediu - Silvian Ionescu, în cadrul ministerului condus acum de Elena Udrea, s-a lucrat la un ghid de finanţare a proiectelor care vizează dezafectarea depozitelor de deşeuri care nu mai corespund normelor. Joi, acest ghid a fost finalizat şi pus la dispoziţia potenţialilor beneficiari.

Într-o epocă a schimbărilor tehnologice şi a integrării globale şi într-un an marcat de profunde frământări în plan economico-financiar, creativitatea şi inovarea contribuie într-o manieră importantă la prosperitatea economică şi bunăstarea socială şi individuală.

Cu ocazia vizitei efectuate zilele acestea la Bistriţa de dl. Thomas Gerlach, Consulul General al Germaniei la Sibiu, Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, dl. Liviu-Mihia Rusu a oferit în cinstea înaltului oaspete german o cină oficială de lucru în seara zilei de 16.11.2009.

Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din Bistriţa şi localităţile din jur, au fost instruiţi, ieri, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” cu privire la modul de desfăşurare a scrutinului din 22 noiembrie 2009. Dat fiind numărul foarte mare, 750 de persoane, cei care vor conduce birourile electorale ale secţiilor de votare au fost împărţiţi în două grupe, urmând ca azi să se prezinte la instruire preşedinţii şi locţiitorii secţiilor din Năsăud, Beclean şi localităţile învecinate.

Cristian Florian, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, s-a întâlnit luni, 16 noiembrie 2009, cu domnul Thomas Gerlach, Consulul General al Republicii Federale Germania la Sibiu. Excelenţa Sa s-a arătat plăcut impresionat de imaginea judeţului, revenind după 4 ani de zile pe meleagurile bistriţene.

Bugetul consolidat al municipiului Bistriţa este constituit din bugetul local, la instituţiilor publice finanţate din subvenţii şi venituri proprii, al instituţiilor autofinanţate, al celui din credite, din fonduri nerambursabile şi alte venituri/cheltuieli în afara bugetului local.
Execuţia bugetului consolidat al Primăriei Bistriţa în anul 2008 s-a închis cu total cheltuieli de 157.145,0 mii ron, din care cheltuieli de personal 81.758,0 mii ron, adică 52,03%; cheltuieli material şi servicii 36.730,0 mii ron – 23,38%, cheltuieli cu investiţii 28.255,0 mii ron – 18%.

Cristian Florian, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, a avut onoarea de a se număra printre persoanele care au primit Placheta Omagială a Statului Major General, realizată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de existenţă.
La 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite, structura de conducere de unde au plecat, în deceniile care au urmat, toate deciziile cu impact major asupra organismului militar românesc şi implicit, asupra politicii de apărare a ţării.

Miercuri, 11 noiembrie 2009, ora 10 00, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Cristian Florian, a participat la întâlnirea Comisiei de Recepţie organizată cu ocazia terminării lucrărilor pentru Contractul 4R8 „Reabilitare DN 17, Tureac – Limita Judeţului Bistriţa-Năsăud / Suceava, km 91+ 000 la km 116 + 000” .
Întâlnirea care a avut loc pe DN 17 km 100 + 400 va fi urmată de finalizarea şi recepţionarea tronsonului de Drum Naţional 17 situat la limita cu judeţul Cluj.

Angajatorii care nu înregistrează contractele individuale de muncă ale angajaţilor în registrul general de evidenţă a salariaţilor, ar putea fi pasibili la plata unor sancţiuni cuprinse între 1.500 şi 20.000 de lei, potrivit unui proiect de act normativ elaborat săptămâna trecută de Ministerul Muncii. Totodată, dacă patronii completează registrul cu date eronate, ar putea fi sancţionaţi cu sume între 3.500 şi 5.000 de lei.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Romi au lansat la Cluj-Napoca, proiectul „Împreună pentru o societate mai bună”. Proiectul, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, se va derula pe opt regiuni şi este destinat persoanelor de etnie romă, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi celor cu venituri scăzute. La eveniment au participat şi cinci membri din Biroul Judeţean al Partidei Romilor Pro Europa, filiala Bistriţa-Năsăud, alături de liderul Emil Neia Lăcătuş.

Abonează-te la Administraţie