Alegeri locale

Crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea economică este o obligație a oricărei autorități publice locale care dorește bunăstarea cetățenilor. În viziunea Partidului Național Liberal și a candidatului la funcția de primar al municipiului Bistrița, Stelian Dolha, promovarea și susținerea inițiativei private prin crearea de facilități pentru investitori și mai ales pentru tinerii antreprenori (pentru întreprinderile nou înființate, industriile creative și inovatoare) reprezintă elementul cheie pentru o economie locală puternică și sustenabilă.

Flavius-Călin-Uţu Hurdea candidează din partea PNL la funcţia de primar al comunei Dumitra.
 

Candidatul PNL la funcţia de primar al comunei Şieu Odorhei, Jenor Beudean, îşi doreşte ca viitor edil să gospodărească bine comuna în aşa fel încât oamenilor să le facă plăcere să trăiască în ea.
 
 

Emil Radu Moldovan a luat azi pulsul "politicii" din cel mai mare târg de pe Valea Bârgăului.

„Comuna Şieu a început proiectele de modernizare, în baza unui parteneriat între Primărie, Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi Guvernul României. Astfel, s-au în atras investiţii în valoare totală de 25.258.772 lei (5.7 milioane euro).
Continuăm munca, continuăm modernizarea comunei noastre, pentru că cea mai mare satisfacţie este să vezi că oamenii sunt mulţumiţi de traiul pe care îl duc şi mândri de locul căruia îi spun acasă”, spune  Olimpiu Iuga Napeu, primarul comunei Şieu, candidat PSD pentru un nou mandat.

În orice activitate, pentru a fi performant trebuie să fii înconjurat de oameni capabili.
         Dupa cum am prezentat, echipa noastră care candidează la Consiliul Local al municipiului Bistriţa este formată din profesionişti şi gospodari. Oameni care au făcut performanţă pe cont propriu şi care majoritatea nu au mai facut politică, toţi având ca interes comun o viaţă mai bună,  normală în oraşul nostru iubit, Bistriţa.
Inginer: Ionuţ Simionca- 32 ani
Doctor: Emil Ioan Ciurdăreanu- 64 ani

Prin ce proiecte a început primarul Vasile Laba, modernizarea comunei Bistrița Bârgăului?
 
 În ultimii 4 ani, din bugetul local al comunei Bistrița-Bârgăului, s-au alocat 1.556.720 lei, pentru realizarea mai mulor investiții importante pentru fiecare dintre locuitorii comunei:
·         Extinderea iluminatului public în comuna Bistriţa Bârgăului.
·         Extinderea reţelei de apă-canal în localitatea Bistriţa Bârgăului.

Omul care conduce acest oraș de opt ani, Crețu, primarul, este cazul tipic de conducător care a pierdut contactul cu realitatea, cuprins fiind de beția puterii. Setea de putere și control absolut îi este nemărginită.
Cu atitudinea sfidătoare cu care ne-a tratat în ultimii patru ani, vine acum în campania electorală și ne cere nouă, bistrițenilor, nu numai să-l votăm pe el încă o dată dar să votăm masiv și partidul din care face parte, PSD-ul, ca să poată avea 11 consilieri în loc de 6 câți are acum.

O fi bun sau nu? Avem sau nu nevoie de el? E un simplu desen pe hârtie sau ceva ce se poate concretiza? Visează Crețu cai verzi pe pereți sau chiar promovează un proiect care pune Bistrița în rând cu lumea?
Proiectul Linia Verde pentru Bistrița a stârnit numeroase controverse privind oportunitatea sa și continuă să creeze discuții sau să stârnească zâmbete în colțul gurii. Zâmbete din partea celor care nu înțeleg ce se vrea cu acest proiect!

 „DA, îmi pasă de oameni și cred în omenie! De aceea investim în lucruri care pot să schimbe în bine viața oamenilor. Din experiența personală știu că un ajutor trebuie acordat atunci când omul are nevoie de el.  Nu trebuie să cunoști familia unui om sau să fii prieten cu el ca să îl ajuți. Mi-am îndreptat atenția și spre grupurile vulnerabile, iar acestea au fost și rămân o prioritate, pentru mine.

Abonează-te la Alegeri locale