Alegeri locale

Candidatul PMP la Primăria municipiului Bistriţa, Ionuţ Simionca, a postat un filmuleţ în cadrul căruia arată cum siguranţa bistriţenilor este pusă în pericol de capcanele care se află la tot pasul. Astfel, Simionca a sesizat Poliţia Locală că în faţa scării unui bloc de pe B-dul Independenţei, bloc 73, sc. C, o gură de canal neacoperită aşa cum trebuie reprezintă un adevărat pericol pentru bistriţeni, cerând marcarea acesteia pentru a nu exista incidente.

 
Ioan Mureşan, primarul în funcţie al comunei Nuşeni, candidează din partea PNL pentru un nou mandat.
 
„Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al vostru, începând cu anul 2000, am devenit primarul acestei comune. În toți acești ani am reușit să realizăm împreună multe lucruri bune pentru comuna noastră. Am reușit de fiecare dată să îmi onorez promisiunile și să sporesc bunăstarea și calitatea vieții locuitorilor.

Într-un oraș pe care îl poți străbate la pas într-o jumătate de oră, dintr-un capăt în altul, noi ne blocăm în trafic. Înghițim gaze de eșapament, facem semne obsecene colegilor de trafic care nu ghicesc ce manevră vrem să facem și ajungem la destinație pachet de nervi. Fără să ne treacă prin cap că problemele noastre au o rezolvare!

Lupt pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor!
În acest sens, cred că e necesar să întreprindem următoarele:
Amenajarea unui parc de distracţii care să fie funcţional pe parcursul întregului an;
Minimizarea tarifelor la utilizarea sălilor de sport care aparţin primăriei pentru activităţile desfăşurate de către copii şi organizarea de competiţii cu premii, astfel încât să încurajăm practicarea tuturor sporturilor;
Crearea unei infrastructuri sigure pentru realizarea unor trasee de biciclete;

Astăzi avut loc desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite pentru alegerile locale din anul 2016 şi a locţitorilor acestora, la nivelul Circumscripţiei Judeţene Electorale nr. 6 Bistriţa-Năsăud. Desemnearea celor 626 persoane pentru Bistriţa-Năsăud a avut loc în urma unei trageri la sorţi computerizate, potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

În urmă cu exact 141 de ani Partidul Naţional Liberal a unificat sub umbrela sa curentele liberale și reformiste. Întemeietorii PNL au înţeles atunci că doar uniţi sunt o forţă. Că doar împreună şi nu fiecare pe drumul lor pot câştiga şi pot moderniza această ţară.

Autogară suspendată. Asta vom avea în Bistrița! La ce ne folosește o investiție cu o denumire parcă desprinsă din poveștile despre viitor: Centrul Intermodal de Transport Public?
Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea campaniei electorale, primarul Ovidiu Crețu a anunțat semnarea contractelor de proiectare pentru câteva obiective de investiții foarte mari în Bistrița. Unul dintre acestea vizează realizarea Centrului Intermodal de Transport Public, proiect estimat la 5 milioane de euro.

Una dintre cele mai frumoase comune din județul nostru a avut parte în ultimii patru ani de investiții masive în infrastructura de bază și în dezvoltarea serviciilor de interes local. Cetățenii au putut vedea cum în ultimii patru ani localitatea s-a dezvoltat, iar aceștia au acces la mai multe facilități.

Una dintre cele mai mari comune din județul Bistrița-Năsăud a reușit în doar patru ani să atragă peste 7,5 milioane de euro cu sprijin din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a Guvernului României condus de către Victor Ponta. Investițiile s-au ținut lanț și cu ajutorul bugetului local!

Abonează-te la Alegeri locale