Coroana Română
O emblematică Adunare Generală a Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, desfăşurată recent la „Atelierul de cafea" din Bistriţa, a scos în evidenţă bogata şi diversificata activitate desfăşurată în anul 2018 de către membrii clubului, la care au participa un număr însemnat de membri din municipiu şi judeţ, simpatizanţi şi numeroase oficialităţi, invitaţi, scriitori, deţinuţi politici, mass-media etc.
CLUBUL MONARHIȘTILOR BISTRIȚENI
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ GEORGE COȘBUC BISTRIȚA-NĂSĂUD
CONFERINȚĂ
Prof. Univ. Dr. Ovidiu Pecican
ÎNTREGIREA ROMÂNIEI LA 1918 IDEEA DE MONARHIE LA ROMÂNI. ASPECTE CONTROVERSATE
Întâlnirea are loc marți, 30 octombrie 2018, ora 17:00,
la Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud,
Str. Alexandru Odobescu Nr. 11
La monumentul dedicat foştilor deţinuţi politici din judeţ, Filiala Judeţeană B-N, a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDR B-N), împreună cu membrii Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, au marcat ziua de 10 mai, Ziua Regalităţii în România.
La Monumentul victimelor comunismului au fost depuse coroane de flori din partea AFDR B-N, cât şi din partea Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, în prezenţa unui grup de mari iubitori de adevăr, de românism şi ţară.
Un moment de mare sensibilitate sufletească românească pentru membrii Clubului Monarhiştilor Bistriţeni şi simpatizanţii Monarhiei în România s-a derulat la Monumentul Eroilor din Bistriţa, în Piaţa Petru Rareş, printr-o înălţătoare şi de mare pioşenie slujbă de pomenire (parastas) pentru cel care a fost simbolul şi valoarea Monarhiei în România, M.S. Regele Mihai I al României, care a trecut la cele veşnice şi veghează din ceruri, pentru binele poporului român, la 40 de zile după ce a părăsit acest pământ şi ţara lui dragă, România.
La ultima întrunire din anul 2017 a Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, condus de dr. Marius Nicolae Pop, care a avut loc la Atelierul de cafea Bistriţa, s-a rememorat, cu adâncă durere şi regret, într-o atmosferă de pioşenie, respect şi admiraţie, momentul nefast pentru istoria României - plecarea la cele veşnice a fostului monarh MS Regele Mihai I al României, care a îndoliat întrege naţiune română.
La încetarea din viață a Regelui Mihai I al României, este normal ca fiecare să-și rememoreze prilejurile apropierii de ilustrul dispărut. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Regele a luat decizii în momente cruciale ale istoriei și aparținea nu doar istoriei naționale, ci și celei europene.
Într-o atmosferă demnă şi sobră a avut loc, la Casa Argintarului din Bistriţa, o deosebită, sensibilă şi explicită conferinţă, organizată de Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, condus de dr. Marius Nicolae Pop, prilejuită de împlinirea a 96 de ani a MS Regele Mihai I al României, la care au participat membrii clubului, invitaţi şi un public numeros şi doritor de a cunoaşte adevărata istorie a Regalităţii în România.
A onorat cu prezenţa prefectul judeţului, Ovidiu Frenţ, reprezentantul Guvernului României în teritoriu, invitaţi din Germania etc.
În cadrul acţiunii desfăşurată la Muzeul Memorial „General Grigore Bălan”, erou al judeţului şi al neamului, din Blăjenii de Sus, comuna Şintereag, cu prilejul simpozionului „Eroii judeţului B-N, eroii neamului românesc”, ediţia a II-a, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, condus de dr. Marius Nicolae Pop, a fost prezent la acţiunea de mare patriotism şi reverberaţie patriotică, prin depunerea unei coroane de flori la statuia generalului erou Grigore Bălan, de către patrioţii membri, dr. Ioan Gordon şi prof. Mihai Fucă, prof.
Sunt atributele rostite, precum se știe, cel mai adesea și cu admirație, pe seama Regelui Ferdinand I.
Aceste cuvinte intră în istoria românilor prin faptul că s-au succedat și permanentizat astfel în momente de importanță covârșitoare pentru noi, cei de azi, comemorând 90 de ani de la stingerea lui din viață; deci: 20 iulie 1927. Deopotrivă, sărbătorim 90 de ani de la întâia urcare pe tronul României a lui Mihai I, conform celor stabilite la 4 ianuarie 1926.
Un eveniment cu multiple valenţe şi conotaţii în istoria burgului Bistriţa, un feed-back istoric medieval, organizat de Primăria municipiului Bistriţa şi Clubul Sportiv „Arc Transilvan” s-a derulat pe parcursul a trei zile sub sigla semnificativă „Bistriţa medievală – Arc peste timp”, în cadrul unui proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2017, pentru a reiniţia şi a revitaliza un sport medieval plăcut, cunoscut, adorat de cavalerii şi oştenii vremii medievale, de apărătorii Cetăţii Bistriţa, Tirul cu Arcul.