Cultură
Teatru de păpuşi „Alexandru Misiuga”, vă invită mâine, de la ora 10.00, la Centrul Cultural Municipal Bistriţa la vizionarea piesei „Hansel şi Gretel”. Înfiinţat în anul 1955, având ca specific o activitate cu spectacole adresate copiilor, teatrul a przentat de-a lungul timpului spectacole memorabile: ”Comoara din ladă”, ”Vasilache la nuntă”, ”În aşteptarea lui Moş Gerilă”, ”Boroboatele lui Gigel”, ”De-ale lui Păcală”, o mare parte din piesele de teatru fiind scrise de epigramistul Alexandru Misiuga. Adaptarea, scenografia şi regia pieselor jucate aparţin Corneliei Apostol.
“Fluturii sunt liberi “, de Leonard Gersche, este o piesă de teatru ce s-a jucat cu succes pe Broadway având peste 1000 de reprezentaţii, iar după textul ei s-a făcut un film cu acelşi titlu, de asemnea de mare reuşită. Teatrul Naţiona Iaşi s-a gândit să pună această comedie, hit, în scenă şi a ajuns prin aceasta la Centrului Cultural Municipal din Bistriţa încântând şi binedispunând publicul bistriţean.
Uniunea Artiştilor Plastici Bistriţa vă invită, astăzi, de la ora 19.00, la vernisajul expoziţiei personale de artă decorativă „Firul vrăjit” al artistei Angela Roman Popescu. Prezintă curatorul expoziţiei, criticul de artă Mircea Oliv. Evenimentul se bucură de sprijinul Consiliului Local Bistriţa şi al Primăriei municipiului. Expoziţia se află pe simezele Galeriei Arcade 24 de la Sugălete.
Societatea Română de Haiku a organizat, la 20 de ani de la înfiinţare, simpozionul literar „Poemul haiku în România”, derulat la sediul central la Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti. Preşedintele SRH, Valentin Nicoliţov, a deschis seria discursurilor, cu un scurt istoric, fiind urmat de poetul Radu Cârneci, ce a vorbit despre importanţa acestui curent literar. Poetă, profesoară şi redactor- şef al revistei „ALBATROS” din Constanţa, Laura Văceanu doreşte predarea genului Haiku în şcoli.
TVR 3 a derulat la Studioul Teritorial din Cluj, sferturile de finală ale concursului naţional "Vocea Populară". Reprezentantele judeţului Bistriţa-Năsăud Oana Matei, Cristina Bugnar şi Maria Păvelean au trecut cu brio de probe, fiind singura zonă etnografică din ţară care mergem mai departe cu trei tinere interprete. Pe primul loc a fost Oana Matei cu 191 de puncte, urmată de Cristina Bugnar şi Maria Păvelean cu câte 189 de puncte, diferenţa mică clasându-le pe toate trei în semifinală.
Există multe moduri de a ne arăta solidaritatea cu cei în suferinţă. Admiraţia pentru haiku i-a îndemnat pe români să îşi exprime solidaritatea faţă de cultura care a făcut posibilă această civilizaţie punând la un loc o mână de poeme izvorâte din empatia noastră faţa de nenorocirea care a atins Japonia. “Sperăm să ne arătăm în acest fel şi recunoştinţa pentru cei care ne-au înlesnit accesul către o îndeletnicire atît de încântătoare şi profundă.
Astăzi, de la ora 19.00, Sinagoga Bistriţa va găzdui concertul “Variaţiuni de Primăvară”, susţinut de TRANSILVANIEN QUINTETT. Claudiu Hontilă şi Adrian Kis – vioară, Sorin Gherbanovschi – violă, Cosmin Puican – violoncel şi Claudiu Marincean – clarinet, vor prezenta în program lucrări de A.Vivaldi, J.S.Bach, W.A.Mozart, P.Mascagni, G.Puccini, F.Kreisler, P.Sarasate, J.Strauss, J.Brahms, S.Joplin, G.Dinicu.
Patru elevi din judeţul nostrum, doi la clasa a V-a şi doi la clasa a VI-a, au participat la Concursul Interdisciplinar “ + - Poezie”, etapa naţională, care a avut loc la Târgu Mureş. Dintre aceştia trei au reuşit performanţa unei menţiuni: Albu Maria- Grup Şcolar „Radu Petrescu”, din clasa a V-a şi Paşcu Maria Florina- Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, C. N. „Andrei Mureşanu” şi Puşcaş Georgiana- Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa, clasa a VI-a.
Duminică, de la ora 16.00, postul naţional Favorit TV va transmite în cadrul emisiunii realizată de Emilia Bubulac Reuniunea corală internaţională de muzică religioasă ,,Bartolomeu Anania”, derulată, timp de două zile, sub egida Centrului Cultural Municipal ,,George Coşbuc”. Directorul Dorel Cosma a invitat la Bistriţa corişti din Bulgaria, Grecia, Braşov, Cluj-Napoca, Zalău şi Bistriţa. Spectatorii vor putea admira, alături de ceilalţi invitaţi, evoluţia Coralei "Andrei Mureşanu", dirijată de Cornel Pop, şi a Corului de cameră "Appassionata", dirijor Francisc Mureşan.
Astăzi, de la ora 17.00, va fi vernisată în sala “Grigore Bradea” a Muzeului Judeţean, expoziţia artistei Cristina Vlădilă. Invitată la eveniment este prof.univ. dr. Suzana Fântânariu. Vor vorbi despre lucrări pictorul Macedon Retegan şi poeta Rodica Barna, curatorul expoziţiei. Lucrările pot fi admirate până pe 11 iunie.