Cultură
Un poet cu un evantai liric şi policrom, având o cromatică fluidă deosebită, este George Roca în volumul „Evadare din spaţiul virtual” (Florilegiu de poezie), apărut la Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2009.
La cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional „Maria Lătăreţu“ au fost prezenţi concurenţi din toate zonele ţării, în urma preselecţiei intrând în concurs din peste 80 de tineri interpreţi, 40. Gheorghe Roşoga, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nineta Popa Ionescu, bistriţeanul Cristian Pomohaci au dat gir festivalului prin recitalurile lor.
Ce este mai trist decât să mori văzând că idealurile din tinereţe ţi s-au risipit? Că viaţa ta nu valorează nici cât un prezervativ folosit, năpădită de umilinţe, de-o ratare indusă. Că oamenii care te-au aruncat în puşcării pentru că erai ţărănist sau liberal, şi-l iubeai pe Regele Mihai, prosperă. Că pământul pe care ţi l-au confiscat, altădată cu porumb pe el ca o perie imensă, stă nelucrat şi plin de gunoaie. Că în fosta ta casă se lăfăie un activist de partid şi tu îţi întinzi pensia într-un demisol igrasios ori într-un bloc prin ale cărui îmbinări intră vântul.
Mai deunăzi, într-o convorbire telefonică cu distinsa poetă şi pictor din titlu, domnia-sa făcea referiri la cele patru articole scrise pe marginea cărţii lui Mircea Goga „Veturia- privighetoarea lui Hitler”. Dând la o parte negura vremii de la începutul anilor ’50, şi-a reamintit că era tănără secretară la Şcoala de ucenici care exista în locul unde se află azi Şcoala „Sfânta Maria”din Bistriţa. Acolo era administrator un oarecare Ion Goga, despre care crede că este chiar tatăl lui Mircea Goga de azi, lector de limbă şi cultură română la Sorbona.
Turiştii ce vor poposi în oraşul de la ţãrm de mare, Mangalia, vor descoperi un loc de linişte, de relaxare şi destindere, nou înfiinţat aici: o Librãrie-ceainãrie, spaţioasã, modernã, elegantã. Grupul editorial Livingstone din Bucureşti, din care face parte şi editura Pescãruş, a hotãrât promovarea scriitorilor talentaţi, romãni şi mediatizarea lor. Aşa au descoperit-o pe Dora Alina Romanescu, bistriţeanca talentatã care trãieşte în Mangalia, autoare a şase romane, membrã a Uniunii Scriitorilor din România.
Motto:”Te salut tineret în adidaşi,
Te salut generaţie în blugi”
(Adrian Păunescu)
Duminică, de la ora 13.00, la Căminul Cultural din Susenii Bârgăului va avea loc manifestarea cultural artistică „Lăsatu’ secului”, ediţia a Vi-a. Primăria şi Consiliul Local Prundu Bârgăului, alături de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud vă invită la un spectacol folcloric, cu participarea ansamblurilor „Baltagul” Monor, „Plaiurile Bârgăului” Prundu Bârgăului, „Bârgăul” Susenii Bârgăului şi „Tihuţa” Tureac.
Mâine, la ora 13.00, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus din Bucureşti, va avea loc lansarea cărţii „Pro memoria Artur Silvestri – aşa cum l-am cunoscut”. Cu acest prilej, în Pavilionul central Romexpo, Asociaţia Română pentru Patrimoniu va acorda bistriţencei Cleopatra Lorinţiu, scriitoare, diplomat, realizator tv, premiul „România tainică” pentru documentarele difuzate pe TVR 3 şi TVR Cultural, „Remember Artur Silvestri. Noi suntem România tainică” şi „ARP – o creaţie a scriitorului Artur Silvestri”.
Centrul de Conservare a Culturii şi Tradiţiei Populare Cluj derulează Festivalul Jocului Fecioresc "Transilvania", ediţia a 26-a, cu participarea a peste 30 de formaţii bărbăteşti. Ansamblurile folclorice "Mugurelul", "Crăişorul", "Avram Iancu", "Datina", "Rapsodia Someşană", "Ardeleana", "Someşul Napoca","Someşul", "Dor Transilvan", "Cununa Apusenilor", "Cununa Vlădesei", vor aduce în scenă frumuseţea jocului ancestral.
Miercuri 10 noiembrie 2010, la ora 13, în incinta Grupului Şcolar Sanitar Bistriţa, important centru de învăţământ din judeţ care a împlinit în 2010 o jumătate de secol de la înfiinţare, a avut loc un recital de poezie al elevilor, urmat de lecturi publice ale scriitorilor participanţi la ediţia a XXVI-a a Colocviilor „George Coşbuc” şi a Festivalului Naţional de Poezie, organizat de Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Grupul Şcolar Sanitar Bistriţa, Cenaclul Literar „George Coşbuc” şi Revista „