Cultură

La Centrul Cultural Municipal George Coşbuc Bistriţa s-a derulat "Sărbătoarea lampioanelor", la care eroi au fost copiii Grădiniţei Dumbrava Minunată, împreună cu părinţii şi educatoarele. Fiecare copil s-a costumat, realizându-se o simbioză între Carnavalul de toamnă şi Sărbătoarea lampioanelor, preluată de la saşi, ne spune directoarea Margareta Sava. 140 de copii au luminat cu lampioanele parcul, după care au susţinut un spectacol la Casa de Cultură, Sala Studio dovedindu-se a fi neîncăpătoare. Poezii, cântece, scente au adus în faţă telentul micilor grădinari.

În data de 23 octombrie anul curent la Cimitirul Central din Cluj-Napoca a avut loc înmormântarea poetului,traducătorului, editorului şi fostului deţinut politic Virgil Bulat. Slujba a fost oficită de PS Vasile Someşanul împreună cu un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele profesor universitar Alexandru Moraru,arhimadrit dr.Macarie Motogna venit de la mănăstirea Rohia şi părintele Simion Cristea.

La Sala Polivalentă Ştefan Hruşcă deschide sezonul colindelor şi datinilor de Crăciun.Artistul revine la Bistriţa să ne colinde pe 23 noiembrie, de la ora 19.30. Publicul şi-a dovedit fidelitatea în fiecare an, umplând sala de concert până la refuz şi aclamându-l cu emoţie pe cel ce interpretează într-o manieră specială colindele de Crăciun. An de an, la Bistriţa Folk, sau în concerte individuale, Hruşcă ne-a colindat: Florile Dalbe, Trei Păstori, Afară Ninge Liniştit, Linu-i Lin, Sfântă-i Sara de Crăciun, etc.

Sâmbătă, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Municipal Bistriţa, sunteţi invitaţi la prima ediţie a Festivalului de Folclor „Drag mi-i jocul, ardă-l focul”, proiect înscris în calendarul de acţiuni al Ministerului Educaţiei. Festivalul este coordonat de maestrul coregraf Teodor Puşcaş şi este organizat de Palatul Copiilor Bistriţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centrul Cultural Municipal Bistriţa. Tradiţiile noastre vor fi aduse în scenă de ansambluri de elevi din Olt, Bihor, Timiş, Vâlcea, precum şi de pe plaiurile noastre.

Casa Orăşenească de Cultură Găieşti şi Consiliului Judeţean Dâmboviţa au organizat ediţia a XII-a a Festivalului Naţional de Umor Popular „Povestea vorbei”. Manifestarea, derulată pe două secţiuni, grupuri de satiră şi interpreţi individuali, a fost girată de un juriu din care au făcut parte Vasile Donose – preşedinte, actorul Dorel Vişan şi caricaturistul Ştefan Popa Popa’s. Judeţul nostru a fost reprezentat de grupul satiric „Ridendo”, format din Ionuţ Macrea, Adrian Vodă şi Andrei Sălăgean.

Proaspăt ieşită de sub tipar, „Revista ilustrată” a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, gătită în haină albastră de sărbătoare, precum casa dinainte a ţăranului nostru, ne prezintă în numerele 9-12, în peste 500 pagini, o adevărată pledoarie pentru tradiţiile noastre româneşti. Publicaţia unică în peisajul culturii tradiţionale, a cărei serie nouă a fost iniţiată de preotul Ioan Pintea, propune un sumar variat care adună semnăturile celor mai importanţi specialişti în folclor din judeţ, dar şi din ţară.

Mâine, de la ora 11, la sediul Centrului Judeţean pentru Cultură din str. Gen. Grigore Bălan, va avea loc preselecţia pentru concursul „Vocea populară”. După cum ne informează profesoara Cristina Stăuceanu Bălan, sunt aşteptaţi interpreţi cu vârsta între 16-35 ani, care vor prezenta un cântec popular cu acompaniament muzical, o doină sau baladă fără acompaniament şi un cântec popular din repertoriul unui artist îndrăgit din judeţ. De asemenea, fiecare interpret îşi va prezenta costumul şi o snoavă .

„Stieg Larsson, autorul trilogiei “Millennium”, a furat de la italianul Alberto Ongaro?”, se întreabă scriitorul Alexandru Petria, conjudeţeanul nostru, „tăticul” şocantului roman „Zilele mele cu Renata”, într-o dezvăluire apărută pe prestigiosul site cultural Agenţia de Carte, condus de poetul şi talentatul manager cultural Dan Mircea Cipariu. Deoarece articolul lui Petria este foarte interesant, îl redăm în întregime: „Am citit cu plăcere romanul “Bărbaţi care urăsc femeile”, prima parte din trilogia ”Millennium”, a suedezului Stieg Larsson, un fost ziarist incomod.

Breasla Cuvântarilor unul dintre cele patru segmente ale Asociaţiei Culturale Adsum participă în acest an cu proiectul ”Romanian roots, European branches” la Kent`s International Arts Festival care se desfăşoară în Canterbury, fiind prima prezenţă românească în cadrul acestui festival, deşi aici se află cea mai mare comunitate de studenţi români din Marea Britanie, în St Peter's Anglican Church, Canterbury.

Cea de a 26-a ediţie a Festivalului de folclor „Pe marginea Dunării”, de la Giurgiu, a adus pe scena Ateneului „Bălănescu” pe îndrăgiţii interpreţi Ion Drăgan, Daniel Preduşel, Georgel şi Doina Cernea.
Judeţul nostru a fost reprezentat de Ioana Maria Ardelean, care a obţinut premiul I. Este un pas important în cariera în cariera tinerei interprete, care moşteneşte talentul din familie, fiind nepoata de frate a îndrăgitei artiste Cornelia Ardelean Archiudean.

Abonează-te la Cultură