Cultură

Festivalul „La poale de Ţibleş”, ediţia a V-a, se derulează mâine, la Târlişua, şi are ca scop descoperirea şi punerea în valoare a doinelor şi cântecelor populare autentice, a obiceiurilor populare şi promovarea costumului popular din zona de provenienţă a participanţilor. Organizatorii acestei acţiuni culturale sunt Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria comunei Târlişua şi Căminul Cultural Târlişua.

ILVA-MARE, doamna Ilvelor, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Localnicii, cu ramul sufletelor în plină floare, cu mintea limpede ca şi cristalul apei de munte şi-a întâmpinat oaspeţii veniţi din toate colţurile ţării, cu prilejul sărbătoririi a 300 de ani de la atestarea documentară a comunei.
Generaţiile de ilveni au venit cu mic cu mare, atât cei care de aici şi-au luat zborul spre alte zări, cât şi cei ai locului,cei rămaşi”acasă”,să ducă mai departe frumuseţile acestor locuri,cântecele şi obiceiurile,graiul nostru românesc, la festivităţile organizate.

În duminica Rusaliilor, Corala a străbătut mirificul tărâm al Ilvelor şi s-a oprit la Ilva Mare, unde a fost invitată de Primăria şi de Parohia comunei să participe la festivităţile prilejuite de sărbătorirea a 300 de ani de atestare documentară a localităţii. Sutele de locuitori, îmbrăcaţi majoritatea în frumosul port popular specific zonei Ilvelor, au venit cu mic cu mare să-şi primească oaspeţii şi să participe nemijlocit la marea sărbătoare, demonstrând încă o dată că portul popular şi tradiţiile ancestrale sunt la loc de cinste în viaţa lor.

Direcţia pentru Cultură Mureş, Casa de Cultură a Tineretului Reghin, Biblioteca “Petru Maior”, Reghin, "Cuvântul liber", Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, Fundaţia Culturală "Cezara Codruţa Marica", Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale demarează azi, la Răstoliţa, Festivalul Concurs de Poezie şi Proză “ROMULUS GUGA”, ediţia a XVIII-a, cu o evocare Romulus Guga la Şcoala Generală Răstoliţa. Cu acest prilej vor avea loc întâlniri cu scriitori din Mureş, Bistriţa, Braşov şi un recital Nicu Poşta.

Volumul „Aripi astrale”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, aduce în cele 94 de pagini o oază de stâmpărare cu apa vie a versurilor din pocalul aştrilor. „Un dor nemărginit”, după cum spune în postfaţă scriitoarea Jeniţa Naidin, care duce pe aripi de vânt prin cele 59 de poezii iubirea. În prefaţă profesorul Vasile Găurean declară: „Gheorghe Mizgan se aseamănă cu poeţii Romei prin spiritul enciclopedic”, adică un artist complex în zilele noastre.

Este pentru mine o mare şi plăcută provocare şi cinste să scriu despre tânărul care mânuieşte cu artă condeiul şi îşi pune la mezat tinereţea pentru propăşirea actului de cultură.
Pe una din manşetele copertei recentei sale lucrări lansate, „Cornel Pop şi rugăciunea cântată”, Editura Eikon din Cluj, consemnează sub poza domniei sale, impresionantul palmares literar, jurnalistic, de televiziune şi nu numai, situându-l deja pe podiumul naţional.

Joi, 27 mai a.c., ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, va avea loc întrunirea de lucru a Cenaclului Literar „George Coşbuc”.
Va citi un ciclu de poeme dintr-un volum antologic, poetul Liviu Ion Mureşan.

Centrul Judeţean pentru Cultură organizează, în premieră naţională, prima ediţie a Colocviului naţional de artă fotografică, cu sprijinul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi a Asociaţiei Fotoclub AXXA.

Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistrita, organizează pe 29 şi 30 mai Festivalul Naţional al Etniilor „PFINGSTFEST” - Sărbătoarea Rusaliilor. Aflată la cea de a X-a ediţie, acţiunea are rolul de a conserva şi perpetua tradiţiile minorităţilor naţionale de pe întregul cuprins al României, iar prezenţa la Bistriţa a peste 10 ansambluri reprezentative pentru principalele grupuri etnice din România, dau amploare evenimentului.

Locuitorii comunei Coşbuc nu-l uită pe marele lor înaintaş. În data de 21 mai a.c., de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, şi cu ocazia împlinirii a 92 de ani de la trecerea în nefiinţă a autorului „Baladelor şi idilelor”, al „Firelor de tort” şi al altor opere ce au stârnit interesul şi aprecierea criticii noastre literare, au avut loc mai multe momente festive ce i-au situat în prim plan pe băştinaşi, dar şi pe oaspeţii sosiţi să fie împreună la această unică şi mereu repetabilă comemorare.

Abonează-te la Cultură