Cultură

Societatea de Concerte Bistriţa vă invită mâine, de la ora 18.00, la Sinagoga Bistriţa, la recitalul de chitară semnat de Trio Andrei. În program: Enrique Granados, Jorge Cardoso, Luigi Boccherini, Jean Michael Coquery, Adrian Andrei. Concertul este inclus în stagiunea muzicală susţinută de Primăria Bistriţa şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.

Trei proiecte prin care se demonstrează implicarea unităţilor şcolare în promovarea limbilor străine le-au adus şcolilor bistriţene distincţii importante. În cursa pentru obţinerea unei diplome şi a unui premiu pentru merite deosebite în promovarea proiectelor inovatoare în domeniul predării şi învăţării limbilor străine sub egida European Language Label au intrat 42 de instituţii de învăţământ, organizaţii publice sau private ori asociaţii din toată ţara. Din Bistriţa-Năsăud, s-au înscris trei proiecte, toate aparţinând unor şcoli din municipiul Bistriţa.

Astăzi, Biserica « Sfântul Dumitru » de lângă Spitalul Judeţean va găzdui, incepând cu ora 18.00, tradiţionalul Concert pascal « Lumina Învierii ».

Astăzi, de la ora 18.00, Cenaclul literar “George Coşbuc” vă invită la o întâlnire cu poezia. La propunerea cosmopoetului Al. C. Miloş, va debuta cu o lectură publică tânărul student Daniel Neţcu.

Mâine, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Municipal Bistriţa are loc întâlnirea Societăţii Scriitorilor Bistriţeni "Conexiuni". După cum ne comunică preşedinta Elena M. Cîmpan, vom asista la un dialog Octavian Soviany - Miruna Vlada (Bucureşti) şi va avea loc prezentarea antologiei "Boiemia", Ed. Nico, Târgu Mureş, a Clubului Internaţional de Cultură “Boema”, preşedinte Nicolae Băciuţ şi a revistei “Vatra veche”, nr. 3/2010. Manifestarea se va încheia cu lansarea cărţii Gheorghe Mizgan, „Aripi astrale” Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă-Cluj-Napoca.

În Sala Festivă a Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu", Bistriţa, într-un cadru primăvăratec a avut loc lansarea cărţii "Echivoc de inefabil", antologie de Elena M. Cîmpan, cuprinzând texte scrise în tehnică plus/ minus dadaistă de către elevii clasei a VIII-a germană. Organizatorii evenimentului au fost Societatea Scriitorilor Bistriţeni "Conexiuni", Editura Nico, Târgu-Mureş,

Instituţia muzicală bistriţeană şi-a deschis porţile virtuale prin două reviste. Accesând pagina http://www.time-for-music.blogspot.com, veţi face cunoştinţă cu publicaţia "Music Time" a liceenilor, dar şi cu “Flori de primăvară”, a micuţilor de clasa a III-a coordonaţi de învăţătoarea Lucia Râpan. Cu ocazia renaşterii naturii, primăvara a sosit, aşadar, cu un altfel de mărţişor - "Music Time", revista Liceului de Muzică "Tudor Jarda", Bistriţa.

În ţara nostră dragă am descoperit români străini pe propriile meleaguri. Pământul străbun le-a fost călcat de prăduitorii care şi-au găsit aici popas. De sute de ani, astfel încât, ştergând istoria, consideră sfântul tărâm al strămoşilor noştri, al lor. Cum? Ei bine aşa, de omenie, cum am fost, le-am dat pământurile, viaţa, totul. Şi ei le-au acceptat fără remuşcări. Cum poţi să spui că rădăcinile tale sunt în altă parte decât în aceea unde este identitatea ta? Ne-am împrumutat rădăcinile unor străini şi acum, în al doisprăzecelea ceas, e prea târziu să ne mai gândim la greşeli.

Joi, de la ora 18.00, Centrul Judeţean pentru Cultură vă invită la Art Galeria de pe Pietonalul bistriţean, la vernisajul expoziţiei de icoana „Buna Vestire”. Pe simeze vor fi lucrări de prof. drd. Alina Trifa, Ana Maria Pintilescu, Raluca Boboş, Alexandra Mărincuş, Mihaela Baciu. Vernisează preotul Ioan Pintea şi prof. drd. Alin Trifa. Este invitat Grupul „Buna Vestire” al Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, preoţii Liviu Şugar şi Ştefan Borodi, alături de Daniel Nemeti, Victor Vărărean şi Cornel Negruşa.

Astăzi, de la ora 17.00, în sala festivă a Liceului de Muzică "Tudor Jarda" este programat recitalul de flaut susţinut de Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. Vor fi prezenţi pe scenă Alexandru Luca şi Alexandru Rebreanu, studenţi anul IV, alături de Marcela Matei, masterand anul II, din clasa prof. univ. dr. Gavril Costea şi asistent univ. drd. Liliana Cadar. La pian vor acompania prof. univ. dr. Mihaela Gavriş şi Octavia Marc, anul IV. În program, lucrări de Johann Sebastian Bach, Franz Schubert, C. Reinecke, Th. Bohm, Gheorghe Firca şi Hans Peter Turk.

Abonează-te la Cultură