Cultură

            A apărut, în anul curent, cea de-a treia ediție (ne varieteur) a trilogiei lui Dumitru Popescu Pumnul și palma (vol. I, Cifrul; vol. II, Soldații; vol. III, Cariatidele; 1980, editura Eminescu; 2015, editura Anamarol; 2021, editura Hoffman).

Precum întâlnim și în alte cărți ale sale, volumul recent publicat de Cornel Cotuțiu: ”Pe grumaz”, Editura Școala Ardeleană, 2021, cuprinde frumoase referiri la orașul Beclean.
Am fost plăcut surprinsă de faptul că, în această carte, scriitorul Cornel  Cotuțiu publică 67  pagini   din Jurnalul ținut în perioada septembrie 2020-mai 2021, gest care, în opinia mea,  îl umanizează.  Amuzant este  finalul însemnărilor din  paginile de Jurnal:

Am avut revelația de a cunoaște și conlucra cu un om pragmatic, așezat, modest și sensibil. Un ardelean în adevăratul sens al cuvântului, născut în Sărmașu, școlit prin Cluj, Luduș și Turda, trăitor în Mureș, Mediaș și Bistrița, poet prin grația Divinității și român după pământ.

Nimic mai plăcut decât să vorbești despre înaintașii tăi. Mă simt onorat că mi s-a oferit un asemenea minunat prilej. Așadar…
Doina Dărăban s-a născut la 30 ianuarie 1944 în localitatea Cireș, Plasa Siret, Județul Storojineț, Bucovina de Nord (azi în Ucraina). Tatăl său, Leon, originar din Mintiu (Bistrița-Năsăud), ajunsese pe meleagurile bucovinene ca refugiat în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940), aici cunoscând-o pe viitoarea soție, Profira, mama Doinei.

           Ajuns la o venerabilă vârstă, paveldanistul Aurel Podaru  a considerat că a sosit timpul confesiunilor şi rememorărilor existenţiale, construindu-şi  propriul său ,,templu spiritual’’, pe care şi l-a aşezat într-o carte intitulată simplu, dar sugestiv ,,Întâmplări cu personaje reale’’, apărută la Editura ,,Casa Cărţii de Ştiinţă’’, Cluj-Napoca, 2021.

Șuierând prelung, scuipând abur lăptos și fum de cărbune, cele două locomotive puseră greu în mișcare cele paisprezece vagoane, înțesate de călători, imediat ce L., un licean în uniformă, cu chipiu și o valiză grea, sărise pe pietrișul dintre linii.

Copilăria mea poartă amintirea luminoasă a două sate: Mintiu-Gherlii de pe valea Someșului Mic, satul meu natal ( mintiuanii în mândria lor locală, i-au scornit și un cântec:„Foaie verde siminic/ Cât îi Someșul cel Mic,/ De-i umbla în lung și-n lat/ Nu-i găsi mai mândru sat/ Ca și satul meu cel drag/ din Luncă la Băieșag) și Salva, satul bunicilor mei dinspre mamă, unde am petrecut vacanțele școlare din primele clase, până în pragul studenției.