Cultură
Mai ales în aceste timpuri când, în domeniul forestier, ordinea şi legea o face vraiştea, pare, dacă nu paradoxal, totuşi, ciudat ca un om al codrului, precum bistriţeanul Grigore Avram, să schimbe securea, ţapina şi fierăstrăul cu pana, plaivazul sau tastatura.
Autor: Mircea Gelu Buta[1]
În primăvara anului 2010, imediat după sărbătoarea Sfintelor Paşti, Înaltul mă invită la reşedinţa arhiepiscopală din Cluj-Napoca.
- Unde te grăbeşti doctore? … Vocea melodioasă a părintelui Gavrilă, îmi rupsese şirul gândurilor.
- La o dispută teologică.
- Unde?.. întrebă mirat consilierul arhiepiscopal.
- La o discuţie cu Înaltul.
- Da!... Da! Atunci când e nevoie, doctorul trebuie să fie prezent. E mare lucru să şti când să-l chemi.
Statuia Libertăţii tânără la cap şi bătrână la picioare.
Am gândit, imaginat şi realizat cel mai bizar şi paradoxal proiect-
Proiect pentru Statuia Paradoxului! Proiect şoc!
Statuia Libertăţii cu cap de tânăr şi picioare de bătrân
Dar timpul pavajului de pietre al drumului istoriei e mult mai încet
Decât timpul gândului, timpul ideii-căci în apropierea pământului,
A masei, crescând gravitaţia, timpul curge încetinit astfel că defapt
Picioarele noastre şi implicit ale Statuii Libertăţii sunt mult
Când scriu aceste rânduri, calendarul înregistrează un an de la trecerea Dincolo a autorului unei cărți prea curând postume. Ion Urcan a închis ochii într o zi a echinocțiului de primăvară, dar ucenicise, cu ani în urmă, în atelierul poetic „Echinox”, unde a fost redactor în intervalul 1976 1979, adică în anii studenției sale la Filologia clujeană. Avea, când l am cunoscut, o figură subțire, cu fața albă, luminoasă, de adolescent, – „spuma laptelui” – și a rămas cu acest chip delicat, caligrafiat în linii fragile și fragede, până în vremea maturității, conservând o tinerețe încurajatoare.
Esențial în viață este doar iubirea. Iată concluzia, după o viață de om: nimic nu contează în afara iubirii. În viață poți să fii un dobitoc sau poți să te salvezi. Și nu te poți salva decât iubind pe cineva mai mult decât te iubești pe tine însuți - Alexandru Paleologu
Bătrânul ridică ciocanul. Bucata dură de oțel de la capătul cozii din lemn de fag, sclipi ciudat în lumina stranie a asfințitului: o mare de maci ce se topea în negrul etern al nopții.
- La ce mai sunt bune cărţile astăzi, domnule Gavril Ţărmure ? Iată, s-a împlinit un an de pandemie, de când un musafir nepoftit a venit în viaţa noastră şi care ne-a ţinut o perioadă închişi în case. Unii au profitat de acest fapt şi au pus mâna pe câte o carte. Cum să selectăm ceea ce citim în această „mare” de cărţi în care fiecare poate să publice ceea ce vrea?
S-au scris și se vor mai scrie istorii nemaicitite sau nemaiauzite despre lunga perioadă comunistă, despre suferințele și deznădejdile acestui neam obidit și dezamăgit, aflat la cheremul unor derbedei tupeiști, ce-și ziceau activiști de partid, a căror propagandă subjuga și falsifica tot; zic și „dezamăgit”, fiindcă, iată, după 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, adevărul umblă cu capul spart, iar ticălosul la patru ace.
Actualitate