Cultură
În prag de mare sărbătoare, o veste tristă, străbate arealul cultural românesc. A plecat spre veșnicie marele compozitor, dirijor și folclorist Constantin Arvinte. O personalitate culturală de excepție. Am avut bucuria și șansa, ca primele mele înregistrări la Radio București, să-l am ca dirijor al Orchestrei de muzică populară a Radioteleviziunii Române. Născut în comuna ieșeană Voinești, maestrul Arvinte a urmat școlile de specialitate la Iași, la Conservatorul „George Enescu” și apoi în București, la Şcoala Militară de Muzică și Universitatea de Muzică.
Fiecărui cititor pasionat şi atent, uneori, i se iveşte ocazia să facă conexiuni între două lecturi pe care le-a făcut la distanţe mari în timp.
De curând, am parcurs cu Atenţie şi Bucurie cartea:
„Iisus pur şi simplu”, autor, Nicholas Thomas Wright, iar în timpul lecturii, gândul m-a dus, de mai multe ori la afirmaţii citite acum 28 de ani în cartea:
„Pascal Cugetări”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992.
Dintre toate sărbătorile noastre creştine, care ne-au încântat copilăria şi ne-au umplut sufletul de bucurie, niciuna nu poartă pecetea luminii, a dragostei şi frăţiei, precum sărbătoarea Paştelui. Dacă aceste imagini le-am trăit cu ochii copilului de altădată, ele m-au însoţit şi în timpul apostolatului la catedră, petrecut în şcolile din comunităţile săteşti în care am lucrat.
Fiecare dintre noi, la finalul lecturii unei cărţi, simţim o anumită stare de spirit pe care o exprimăm, în noi înşine, sau o exteriorizăm, uneori în scris.
În Postul Mare am citit cartea: „Gânduri de pandemie”, autor, Ieromonah Maxim Morariu, cu o Prefaţă, ca o Nestemată, scrisă de Menuţ Maximinian şi publicată la Editura „Renaşterea”, Cluj-Napoca, 2020, iar pe ultima pagină am scris:
Simt că am mâncat un cozonac.
Deci, am simţit hrana spirituală ca pe una materială!
În cea mai recentă ședință online a Cenaclului George Coșbuc, găzduit, de obicei, de Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița, au fost citite creații literare propuse de: Ilinca Ciuruș – proză – și Vlad Țolan – poezie. Maniera de lucru, inițiată de președintele Cenaclului, Olimpiu Nușfelean, structurată pe lectură, analiză critică, dezbatere virtuală, centralizări, sinteze, diseminare, s-a dovedit funcțională și cu acest prilej.
Concursul de creație literară „Lirismograf”, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani, și-a desemnat de curând câștigătorii. Competiția a fost structurată pe patru secţiuni: Poezie, Proză/Eseu, Dramaturgie, Critică literară. Cele mai bune lucrări vor fi publicate într-un volum colectiv.
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Secția „Împrumut pentru copii”.
Cărți recent intrate în Secția noastră.
Vă așteptăm cu drag!
În Duminica Floriilor, după săvârşirea Sfintei Liturghii de către părintele paroh Marius Moldovan, alături de părintele Ioan Moldovan, a avut loc lansarea CD-ului de pricesne „Cruce sfântă părăsită” al tinerei interprete Larisa Bozbici.
Laureată a celor mai importante concursuri de folclor din ţară, cu studii la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Larisa Bozbici a ales să împărtăşească bucuria apariţiei albumului de pricesne cu cei de acasă, de la Dumitra.
Cu puţine zile în urmă, am avut privilegiul de a mă întâlni în preajma casei mele (că aşa-i în pandemie) cu vrednicul, generosul Părinte de la Biserica Pantanosa, numită şi ,de la Coroana" -această cetate a credinţei străbune. Mi-a dăruiit ultima apariţie a domniei sale, semnalată în titlu, adevărată hrană sfântă pentru spiritualitatea creştinilor (apărută la Editura Nosa Nostra, 2021). M-a bucurat şi m-a emoţionat această nouă apariţie, care dovedeşte încă o dată, că Biserica -instituţie divină a mântuirii- este puternică, atâta vreme cât are asemenea păstori în continuă lucrare.
„Sever Ursa trebuie să rămână în conștiința posterității ca unul dintre intelectualii de înaltă clasă ai Țării Năsăudului, ai județului nostru, cărora li s-a dăruit cu trup și suflet, căci nu întâmplător trei localități i-au acordat titlul de Cetățean de Onoare; e vorba de Maieru, Ilva Mare și Năsăud.