Cultură
Inspirat dintr-o călătorie la New York ( octombrie, 2016 ), volumul de poeme „DAMIAN”, scris de către Elena M. Cîmpan, vede lumina tiparului zilele acestea la Editura DaniMar din Deva, manager Mariana Pândaru- Bârgău, o veche şi sinceră colaboratoare a Societăţii bistriţene „Conexiuni”.
După anii de basm petrecuți pe Leșcior, Pe Față și Valea Măriilor, fata trișcașului Mălai a fost dusă de valurile vieții pe alte locuri încărcate de istorie, în Cetatea Albei, însă cu dorința arzătoare de a reveni spre a redescoperi atâtea comori de prin văgăunile satului Leșu, cuprinse doar în cronicile prescurtate ale vremii.
Ultimul număr al publicației clujene „Steaua” ( ianuarie 2017), revistă a Uniunii Scriitorilor din România, invită la lectură printr-un conținut bogat și incitant, pornind de la editorialul semnat de Adrian Popescu (”Asta a fost odată”), bine ancorat în actualitate, la o anchetă despre literatura feminină, la care răspund 20 de femei-scriitor, bine cunoscute iubitorilor de literatură, precum și la comentariile critice ale Irinei Petraș, Ion Pop, Constantin Cubleșan, Ovidiu Pecican sau la comunicarea unor pagini inedite ale lui George Coșbuc, de către Mircea Popa.
Cartea semnată de Mircea Gelu Buta – „Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania”, apărută la Editura Renaşterea, a fost lansată la Dublin, în Irlanda. Evenimentul a avut loc la Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”, din Capitala Irlandei, păstorită de părintele Călin Florea, în cadrul unui eveniment dedicat culturii româneşti.
Înainte de a fi un jurnalist de excepţie, Menuţ Maximinian este un poet modern, un iubitor al esenţelor lirice. Poezia sa conţine puternice reflecţii existenţiale în care proporţia sentimentală se află în echilibru cu cea contemplativă. Volumul de poezii intitulat metaforic ,,Trenul vieţii’’, este o ediţie bilingvă, română-albaneză, rod al maturităţii sale creatoare, energice şi entuziaste, animată de o considerabilă candoare.
Marţi, 7 februarie 2017, la Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” din Turda (director Nicolina Halgaş, un amfitrion de nota 10!) s-au întâlnit reprezentanţi ai patru asociaţii culturale: „Pavel Dan” (preşedinte Aurel Podaru), „Rei Culturae Fautores". (preşedinte Ioan Dănuţ Zăhan), „Filarmonia” (preşedinte Iosif Stegaru) şi „Câmpia Turzii 775” (preşedinte Mircea Ciociu). Cu acest prilej, au fost lansate revista „Paveldaniştii” (nr.
Joi, de la ora 17.00, etnomuzicologul Gelu Furdui, redactor Radio Cluj, va lansa volumul „Credinţe, datini, obiceiuri şi superstiţii la români”, apărut la Editura Reîntregirea a Arhiepiscopiei Alba Iulia. Evenimentul va avea loc în Cluj-Napoca, la Casa Artelor, pe B-dul Eroilor, nr. 16, alături de Cornel Udrea şi Aurel Bădiu, din Bistriţa fiind prezenţi, cu gândurile lor, scriitorii Dorel Cosma şi Zorin Diaconescu.
Timp de 118 ani de la publicarea lucrării “ Negru-Vodă, un secol și jumătate din inceputurile Statului Țerei Românesci (1230-1380)” în“Etymologicum Magnum Romaniae, Dicționarul limbei istorice si poporane a românilor, 1898, Bucuresti”, scrisă de către filologul și istoricul Bogdan Petriceicu Hașdeu, nici un istoric sau cercetător român sau străin nu a mai făcut o abordare exhaustivă a persoanei celui care a fost Radu Negru Vodă (1290-1315) și a fenomenului istoric numit “Descălecat și Întemeiere a Țării Românești” .
Duminică, de la ora 11, Palatul Culturii va găzdui Adunarea Generală a Asociaţiei Naţionale de Folclor din România. Cu acest prilej, la Bistriţa vor fi prezenţi directori de ansambluri folclorice din toate zonele etnografice ale ţării. În acest cadru, prof. dr. Dorel Cosma, preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, va prezenta celor prezenţi agenda culturală pe 2017. În acelaşi timp, se va face o analiză a activităţii culturale din ultimul an, în care Asociaţia Naţională de Folclor a reprezentat România la evenimente importante din domeniul tradiţiilor pe plan mondial.
Un eveniment de o sensibilitate aparte, organizat de Consiliul Judeţean B-N, Centrul Judeţean pentru Cultură B-N, având ca parteneri Societatea de Concerte Bistriţa şi Green Hours, s-a derulat la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, pe scena căruia au evoluat apreciaţii şi cunoscuţii artişti Nickel şi Rose într-un superb, captivant şi melodios concert de muzică de calitate, care a prins la publicul spectator prezent în sală, care a aplaudat, la scenă deschisă, evoluţia deosebită a celor doi interpreţi.