Cultură

suntem în această cameră
în primul rând să o luminăm
cu toate că lumânările din ceară proastă
picură pe veșmintele cetățeanului trist
noi ne facem datoria și deschidem ușa pe care
intră Diavolul și bunul Dumnezeu
două lănțișoare de aur înconjoară hipodromul
pe care în loc de cai aleargă câini
și în loc de călăreți aleargă
cuvântul nostru împurpurat
și greu de filacterii
cu speranța mesei voastre pe care o duceți în spate
cu speranța că veți afla bucate
și câțiva oameni să se așeze la ea

Câteva zile ne despart de forumul astrist de la Năsăud, care va aduna delegați din toate cercurile și invitați din Despărțămintele cu care avem mai bune relații de colaborare. Adunarea are ca preambul Revista Astrei cu nr. 8, o comoară fără preț, în care astriștii își adună cele mai frumoase gânduri, ca alții să le poată folosi în voie ca și sfaturile de la un prieten credincios și de nădejde.

Să fii arestat pentru un furt pe care nu l-ai săvârșit, să fii internat într-un centru de reeducare între adevărații infractori minori și să sapi zilnic o groapă lată și adâncă în deșert, cu soarele bătându-te în cap și cu apa porționată, iată o adevărată școală de reeducare!

În revista Gând Românesc din Alba Iulia, fondatorul ei, scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu a marcat o sută douăzeci şi unu de ani de la naşterea şi cincizeci şi cinci de ani de la moartea lui Lucian Blaga cu un serial de articole despre „Viaţa şi opera lui Lucian Blaga în perioada comunismului”, completând sinuosul itinerar al poetului - filosof cu dezvăluirea unor aspecte ale dramaticului destin, „fabricat” de politrucii vremii în ultimul său deceniu de viaţă.

Cred că această societate este cea mai activă dintre toate societățile culturale din Serbia. Spun acest lucru și nu greșesc cu nimic, dar de peste 19 ani, această societate este prezentă cu creații literare ale scriitorilor din Voivodina la cele trei festivaluri de la Bistrița: Mărul de Aur, Colocviile și Festivalul Național de Poezie „George Coșbuc”, Saloanele și Festivalul Național de Proză „Liviu Rebreanu”.

Secretarul de stat Alexandru Pugna a fost prezent, aseară, la cel mai aşteptat eveniment de către iubitorii de folclor şi port popular din zona Reghin, a zecea ediţie a Balului Însuraţilor – o petrecere celebră la nivel naţional pentru numărul mare de participanţi şi faptul că toţi poartă straie populare. Organizarea aparţine şi de această dată familiei lutierului Vasile Gliga.

Joi, 2 februarie, la Galeria „Casa cu Lei” a Centrului Cultural Municipal „G. Coşbuc” din Bistriţa, a avut loc vernisajul unei inedite expoziţii de fotografii vechi, din trecut, din colecţia artistului fotograf Florin Coşoiu.

Pe mine mă linişteşte doar adevărul, mai ales cel neverosimil, acest adevăr trăit ca totalitate. Îmi văd amintirile ca pe un sirop de vişine şi nu din amor propriu citesc memoriile oamenilor mari. Sunt uşor mai bătrân privind binele trăit odinioară.

Un eveniment de o sensibilitate aparte, organizat de CJ B-N şi CJC B-N, cu ocazia încheierii semestrului I al anului şcolar 2016-2017, la cunoscuta şi renumita Şcoală de Arte Bistriţa (fosta Şcoală Populară de Artă), condusă cu profesionalism şi competenţă de prof. Rozalia Fucă Tomescu, şef serviciu la CJC B-N, s-a desfăşurat pe scena Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa.

Abonează-te la Cultură