Cultură

În cadrul proiectului „Formă şi dialog”, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, director cunoscutul sculptor Maxim Dumitraş, în faţa unui public avizat, circa 30 de iubitori şi consumatori de cultură, sub egida Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, joi 24 noiembrie, au avut loc vernisajul expoziţiei de sticlă „Secvenţe”, autor artistul plastic dr. Alexandra Mureşan, şi lansarea cărţii de versuri „Universul Mama”, a scriitorului Vasile George Dâncu, editată de Casa de editură Max Blecher. A prezentat evenimentul realizatorul tv. Nelu Boldea.

Conştient de puterea impactului pe care versul său îl poate avea asupra cititorului sau ascultătorului, Octavian Goga a ars ca o flacără vie pe altarul ideii naţionale, punându-şi în valoare creaţia sa literară. El este unul dintre cei mai activi protagonişti ai Marii Uniri. Nicolae Iorga îl numeşte ,, suflet de luptător, herald al visului nostru milenar’’.

Încă o dată s-a demonstrat faptul că bistriţenii sunt iubitori de teatru şi literatură. Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului „Liviu Rebreanu” ce debutează sâmbătă la Palatul Culturii derulându-se cu casa închisă. Evenimentele debutează la ora 10.00, cu deschiderea festivă, cu prezentarea Târgului de carte şi cu simpozionul „Liviu Rebreanu – dramaturg”, printre invitaţi numărându-se fostul ministru Andrei Marga, scriitorul Aurel Rău, ambii Cetăţeni de Onoare ai municipiului Bistriţa, dramaturgul Cornel Udrea, scriitori din ţară şi străinătate.

Universitatea „Babeş-Bolyai” Facultatea de Istorie şi Filozofie, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare”, Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Bistriţa organizează sâmbătă, la Bistriţa, simpozionul „160 de ani de la naşterea vicarului greco-catolic Gherasim Domide”. Evenimentul debutează la ora 10.30, la biserica protopopială „Bunavestire” cu un parastas oficiat de părintele protopop Ioan Vasile Frişan, alături de un sobor de preoţi.

Un eveniment artistic de o sensibilitate aparte s-a derulat la Palatul Culturii din Bistriţa, în holul frumoasei şi semnificativei instituţii de cultură, unde a fost organizată, în 24 noiembrie, o elocventă şi lămuritoare expoziţie de fotografie şi documente din arhiva „Bistriţa... înainte”, dedicată comemorării a 89 de ani de la moartea omului politic Ion I.C. Brătianu .

O activitate de mare sensibilitate, utilă, necesară şi de bun augur, organizată de Casa Corpului Didactic BN, în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa, s-a derulat la Biblioteca Şcolii Gimnaziale nr. 1, printr-o superbă, instructivă şi motivantă dezbatere în cadrul temei „Cultură şi spiritualitate”, având ca subiect „Educaţia spirituală în rândul tinerilor”, la care au participat un auditoriu select alcătuit din cadre didactice, bibliotecari, ziarişti, invitaţi, persoane interesate etc.

În cadrul Cenaclului literar „Mihai Eminescu” din New York, a fost lansat un alt volum de proză al Elenei Mitru: Fiara printre oameni (Editura Granada, București, 2016). Întâlnirea din Cenaclu, gen salon literar, s-a ținut la reședința pr. prof. dr. Theodor Damian, ca în numeroase alte dăți de când ființează Cenaclul.

Ansamblul folcloric „Cununiţa Junior” al Palatului Culturii Bistriţa se află în Capitală, pe platourile televiziunii Favorit TV. Tinerii dansatori vor prezenta suite de dansuri în coregrafia lui Paul Munteanu, dar şi colinde specifice zonei noastre ce vor fi difuzate în perioada sărbătorilor de iarnă. După cum ne informează dr. Dorel Cosma, directorul instituţiei, invitaţia a fost făcută încă din vară când acest ansamblu a câştigat concursul „Aş dori să fiu o stea”, directorul televiziunii, Dorin Grama fiind prezent în juriu.

Scriitorul Cornel Cotuţiu mi-a făcut cadou proaspăta sa carte „Ochiul diurn”, din ciclul „La noi”, volumul V, apărută la editura „Şcoala Ardeleană”, din Cluj-Napoca, 2016. Pe coperta spate a volumului, domnul Cotuţiu ne aruncă zâmbetul său moale-sarcastic, parcă ne spune, haideţi măi, citiţi-mă, că aveţi ce citi! Domnul Cotuţiu ne poartă prin amintiri, având o eleganţă a sentimentului, purtând cu noi o bună „disciplină a conversaţiei” şi comunicându-ne uneori o liniştită tăcere.

Abonează-te la Cultură