Cultură
Joi, 15 decembrie 2016, ora 18,
va invităm la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa - str. Alexandru Odobescu nr. 3 -
la întâlnirea cu
RADU SALVAN.
A publicat cartea Destine şi călătorii.
Editura CHARMIDES Bistriţa.
Editor: Gavril Ţărmure.
Participă: Alexandru Uiuiu, George Ţâra, Virgil Raţiu
Organizator: Cenaclul "George Coşbuc" Bistriţa.
Cele mai frumoase poezii și proze ale anului, așa cum au văzut ele lumina tiparului la Editura “Tribuna” 2016, în volumele îngrijite de scriitorul Alexandru Petria, vor fi prezentate publicului larg joi, 15 decembrie, de la ora 16.00, într-un eveniment organizat la Primăria Beclean. Antologiile vor fi prezentate de Mircea Arman, manager al Revistei de cultură “Tribuna”, în prezența scriitorilor din Cluj și Bistrița.
O sensibilă activitate desfăşurată în organizarea CJ B-N, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” B.N, în parteneriat cu Parohia Evanghelică Bistriţa, Forumul Democrat German Bistriţa, Fundaţia Michael Schmidt, Sinteza – Revistă de cultură şi gândire strategică, Editura Şcoala Ardeleană şi Palatul Copiilor Bistriţa, s-a derulat la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, în sala „Gavril Scridon”, prin lansarea a două volume aparţinând jurnalistului Ruxandra Hurezean, cu titlurile: Criţ. Istoria, poveştile şi viaţa unui sat de saşi” şi „Povestea saşilor din Transilvania.
Care e cel mai frumos cadou pentru ochi? Arta, ne răspunde Lucian Szekely-Rafan, în cadrul expoziţiei sale „Ne/liniştea”. La restaurantul Rapsodia, vă puteţi delecta cu desenele extraordinare şi ieşite din comun ale artistului, până în data de 1 martie 2017.
În recentul număr, 52, ultimul pe acest an, al revistei România literară, sub genericul G. Coşbuc – 150, Olimpiu Nuşfelean semnează eseul Poetul înfăşurat în cuvinte fericite, de fapt un fragment dintr-un studiu mai larg. În două pagini de revistă, scriitorul bistriţean comentează debutul Bardului din Hordou, un debut admirat şi contestat deopotrivă, din start. Poetul cucereşte spaţiul liric autohton împotriva tendinţelor vremii, când se afirma modernismul. După ce trece prin confruntarea de relaţie cu Eminescu, realizează o fermecătoare şi neaşteptată relaţie cu I. L .
Festivalul Concurs de Literatură Vasile Lucaciu, ediţia a XX-a, un eveniment dinamic, plin de naturaleţe, eficienţă, bun gust, s-a petrecut în 3-4 decembrie la Cicîrlău, sub coordonarea scriitorului băimărean Nicolae Goja, fiind susţinut financiar de Consiliul Local al Comunei Cicîrlău (primar Sorin Lupşe) şi de Consiliul Judeţean Maramureş, structura lui conţinând întâlniri literare, lectură de cenaclu, dezbateri, vizite (la Casa memorială Vasile Lucaciu din Apa, Muzeul Nicolae Sabău), premiere, spectacol.
Un vernisaj deosebit, de o sensibilitate aparte s-a derulat la Casa Argintarului (Centrul German Bistriţa) sub auspiciile Complexului Muzeal B-N, manager prof. drd. Alexandru Gavrilaş, la care a participat un public avizat şi doritor de frumos de Sfântul Nicolae (Moş Nicolae).
Au expus d-nele Maria Olteanu – icoane pe sticlă, şi Melania Cuc – dantelării picturale.
Cele două expozante au fost prezentate, cu profesionalism, motivaţii şi exemple de Liliana Moldovan, care a fost moderatorul activităţii şi directorul Muzeului Bistriţa, prof. Cornel Gaiu.
S-a născut în anul 1928 la Rodna. Primele clase primare le face la Rodna, iar studiile liceale au fost întrerupte de război, după încetarea acestuia termină Şcoala Normală şi devine învăţător.
Cu invitați din Cluj, Sibiu, Năsăud, Adunarea Generală a Despărțământului “Astra” Beclean, coordonată de profesoara Ligia Dănilă, doctor în istorie, se va petrece miercuri, de la ora 16.00, la subsolul Bisericii Ortodoxe “Sfântul Apostol Andei” din parcul central al orașului. În program sunt incluse scurte cuvântări pe tema evenimentului cultural și pe marginea lansării volumului propus de autoarea organizatoare, sub titlul “Feminismul în România interbelică”.
Integrat cu succes în literatura noastră actuală, Grigore Avram ne oferă un roman în care, personajele fac parte din geografia profesională a muncitorilor forestieri din comuna Maieru. Titlul cărţii ,, Da’ de unde ?’’este de fapt o replică a lui Ilie Motofelea, o obsesie care apare ori de câte ori are ceva de spus, folosind această interogaţie, aşa cum o făcea şi Ilie Moromete, când îşi întreba interlocutorul : ,,pe ce te bazezi ?’’.