Cultură
Un eveniment de suflet, pentru suflet, cu multiple conotaţii aparte s-a derulat la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din Bistriţa, în sala festivă, în 4 octombrie, începând cu ora 17.00, unde apreciatul şi valorosul profesor şi fost director al acestei instituţii şcolare – Vasile Nicoară, şi-a lansat volumul de debut „O viaţă închinată şcolii şi familiei”, apărut la prestigioasa şi recunoascuta Editură Barna’s din Bistriţa, condusă cu profesionalism de juristul şi ziaristul Radu Barna.
MOTTO: “Când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesiune şi dragostea de elevi, putem spune că este un învăţător desăvârşit.” - Lev TOLSTOI
Dragi prieteni,
Vă invit la reuniunea de toamnă a Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, joi, 6 octombrie 2016, ora 12,00, la Centrul Județean pentru Cultură din Bistrița.
Vom discuta și vom decide în legătură cu:
1. un proiect de afiliere a SSBN la Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Cluj;
2. stadiul în care se află dicționarul de scriitori din BN;
3. reluarea prelegerilor scriitorilor în școlile din județ;
4. realizarea unor dezbateri pe teme literare majore (formă, diseminare etc.)
5. diverse.
Vinul din partea casei.
Lacrimi de culoare înghesuindu-se pe cartonul pregătit înadins, ca o fulguire de gânduri ascunse. Nicio mișcare, nicio culoare scăpată aievea, ci totul înscris într-o învăluire înălțătoare. „După spectacol”, tablou pe carton, de Virginia Brănescu, pare o scenă a „lumii ca teatru”, din care a mai rămas o singură actriță, rememorându-și clipele trăite pe scenă, în templul lui Apollo, și auzind încă ecoul aplauzelor care persistă încă o clipă și încă o clipă, apoi se duc în căutarea altora viitoare.
Vineri, sala Căminului cultural din Salva a fost ocupată de elevi, cadre didactice, părinți, membri ai Astrei din localitate și din Năsăud care și-au unit gândurile de cinstire a poeziei și a creatorilor ei .
Fără dubii, în plan naţional, ultima jumătate a lui septembrie cultural a stat sub semnul bardului hordouan. Cutezăm a spune că Bistriţa (judeţul acesta in corpore de fapt) a fost o adevărată capitală a culturii române. Chiar dacă nu s-a oficializat acest temporar statut, privind în urmă, concluziv, Bistriţa l-a meritat cu prisosinţă.
Pe durata a mai multor zile, 7-10 octombrie 2016, va avea loc ediţia a II-a a Festivalului “Bistriţa Armonia Jazz”, proiect inițiat de către Asociația „Armonia” Bistrița și cofinanțat din bugetul local al muncipiului Bistrița.
Deschiderea festivalului, va avea loc vineri 7 octombrie 2016, ora 16:00 în Clubul Cosbook al Biblioteci Județene „George Cosbuc”, urmând ca activitățile să se desfășoare ulterior în mai multe locații: Liceul de Muzică “Tudor Jarda”, Parcul Municipal și Palatul Culturii, după următorul program:
Laureatul premiului pentru sculptură „Grigore Bradea”, în anul 2015, sculptorul Ionel Mihai, din judeţul nostru, ne-a încântat cu expoziţia deosebită de sculptură intitulată „Sihla”, care a avut vernisajul în 29 septembrie, la Galeria Arcade 24 a UAP Bistriţa, în prezenţa unui public avizat şi a unor personalităţi marcante din lumea mirifică a sculpturii.