Cultură
Înălţătoare şi entuziaste momente, de o sensibilitate aparte şi de un înalt patriotism şi românism s-au derulat la Biserica Evanghelică din Bistriţa, în prezenţa oficialităţilor, a unui numeros public, a mass mediei, invitaţilor, care au savurat, cu inima şi sufletul, un superb şi emoţionant concert de colinde oferit de renumitul şi profesionistul Cor Bărbătesc din Finteuşul Mare, judeţul Maramureş.
Duminică, s-a desfășurat la Ilva Mare ediția cu nr.20 a Festivalului de colinde și obiceiuri străbune, ce se desfășoară anual,prin rotație, în cele șase sate ilvene sub patronajul Astrei.
„Toate pân'acuma câte se părea cu neputinţă
Eşind astăzi la iveală, vor putea avea credinţă”.
Printre primii noștri poeţi, despre care nu prea se mai scrie în ultima vreme, un loc mai puțin comentat îl ocupă Vasile Fabian – Bob – Reu (Rău), după numele, complet, sub care ar trebui să rămână în istoria literară. Poeziile sale au fost publicate postum, iar biografia, locul de origine şi evoluţia numelui său, nu au prea fost îndeaproape cunoscute.
În urmă cu două milenii, potrivit tradiției creștine, are loc un eveniment, deopotrivă mundan și metafizic care împarte istoria omenirii în două: coborârea lui Dumnezeu în timp, în persoana lui Iisus Hristos, Fiul Său născut din eternitate. O inițiativă divină, un act chenotic singular și necesar, dacă ne gândim la consecințele ontologice devastatoare ale căderii, dar și la posibilitățile transcendentale și logice ale unei redempțiuni eficiente.
Poetul şi eseistul Virgil Diaconu, diretor al revistei Cafeneaua literară din Piteşti, a publicat recent, la Editura Feed Back din Iaşi, studiul Poezia postmodernă. Anchetă. Studiul, aşa cum afirmă autorul, îşi propune să lămurească pe cât posibil asupra fiinţei literaturii postmoderne, deci a conceptului (canonului) acestei literaturi.
Mărturisesc, în preajma Praznicului Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, că de 35 de ani ne bucurăm de concertele corale, copie a vocilor îngerilor cereşti, fiind încă de la înfiinţare alături de Corul „Appassionata” al Centrului Cultural Municipal „G. Coşbuc” din Bistriţa, de membrii săi talentaţi şi muzicali, de profesionistul dirijor Francisc Mureşan – Franco.
În fiecare an, Concertul de Crăciun al acestei formaţiuni corale renumite în ţară şi străinătate bucură sufletele bistriţenilor, umblând şi colindând prin oraşul stelar de iarnă Bistriţa!
Se împliesc 20 de ani ,de când revista „Ecologistul,”editată de prof.Romulus Berceni pătrunde în casele năsăudenilor ca un îndrumător și ocrotitor al mediului , care a devenit o
sursă de educație ecologică chiar cu renume pe plan național .
În organizarea Consiliului Judeţean BN, a Centrului Judeţean pentru Cultură BN, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistriţa, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa a avut loc, în 18 decembrie, un concert de „Cântece de iarnă” susţinut de cantautorii binecunoscuţi tinerilor spectatori, fani numeroşi ai lor – Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristi Rigman.
Pianiştii formaţiilor Jazzy Bit şi Sebast iau Spanache Trio din Timişoara s-au întâlnit pe scena Sinagogii din Bistriţa pentru un concert unic, în care s-a admirat libertatea muzicii de jazz, s-a ascultat şi aplaudat, un eveniment muzical bazat integral pe improvizaţie, pe magia locului.
Spectacolul inedit a avut loc sâmbătă, 19 decembrie, în prezenţa spectatorilor şi melomanilor muzicii de jazz, să amintim că prin anii 90, la Casa de Cultură exista un „Club de Jazz”, a cărui activitate s-ar putea relua în noul Palat al Culturii, în 2016.