Cultură
Bistrițeni, știți unde e strada Corneliu Mureșanu? Întrebare inutilă.
Deocamdată, nu se poate răspunde decât: Ea se află în mintea și sufletul unor români.
Câți dintre bistrițeni (și nu numai) știu (sau au fost interesați să știe) cine a fost primul primar român în istoria acestei localități milenare – Bistrița?
Ajuns la ediţia a XVI-a, Concursului Naţional ,,Ocrotiţi de Eminescu", se va desfăşura sâmbătă, 30 ianuarie 2016, la ora 10.00, la Centrul Cultural ,,Iacob Mureşianu” Blaj.
Manifestarea se va deschide la ora 10,00, cu un Cuvânt de bun venit al primarului Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, şi al Silviei Pop, preşedinte ASTRA Blaj.
Va urma Colocviul literar: „150 de ani de la Popasul lui Eminescu la Blaj”.
Ce vânzoleală-i aici, la Bistriţa, la marginea lumii !
Cum se mai agită poeţii !
Sunt alegeri la Mişcarea literară şi unii
nu sunt de acord cu alţii.
Toţi au tentaţia scrisului,
dar unii o au şi o susţin
în numele spiritului—
alţii, în cea a strigătului, dar cel puţin
toţi vor să fure raiul
cu ajutorul cuvântului.
Fiecare vede în ochii celuilalt paiul,
numai eu am eterna
problemă a poetului simţit
Poemul de la marginea lumii
Ce tristeţe-i la marginea lumii!
Dacă priveşti dincolo de cunoaştere,
te ia ameţeala
şi nu mai înţelegi nimic.
Pipăi neantul
cu un avion de agrement –
eu şi pilotul.
El e îndrăzneţul şi sfătuitorul –
înaintez cît îngăduie el – un zeu fără acte în regulă.
Îndemînarea lui opreşte căderea în gol.
În linie dreaptă am acces la eternitate
cît mă poate duce
un motor de mică putere.
Volumul „Esență de valeriană” al lui Victor Știr (Editura StudIS, Iași, 2015) reprezintă, așa cum ni se sugerează din titlul volumului, un exercițiu de lirism concentrat. Astfel că, ceea ce poate fi luat drept lapidaritate în poemele ce compun această placetă, stă de fapt sub semnul unei esențializări funciare.
Din noaptea...
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus –
Aș vrea odată-n viață tu
Să te înalți în sus.
Și dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă privește liniștit
Cu stinsele lumini.
Și dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înțeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
De la nuit...