Cultură

Primăria Mărișelu, Parohia ortodoxă și Asociațiile tinerilor creștini ortodocși din Protopopiatul Bistrița și din parohia Mărișelu au organizat duminica 6 decembrie, de Sf. Nicolae, ediția a V-a a Festivalului județean de colinde intitulat Colinde, colinde e vremea colindelor! Au participat 12 formații de colindători reprezentând școlile primare și gimnaziale din Mărișelu, Teaca, Archiud, Monor, Sântioana, Domnești si Șieu.

Revista „Nord Literar”, înfiinţată în iunie 2003, a aniversat, de curând, apariţia celui de al 150-lea număr, eveniment la care am avut ocazia şi bucuria să particip alături de scriitorul Olimpiu Nuşfelean, directorul revistei „Mişcarea literară”, împreună cu Simina Bălan, colega mea de la cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bistriţa, şi alături de coordonatoarea noastră, Ionela-Silvia Nuşfelean.

Între 27 și 29 noiembrie 2015 la Bistrița s-a desfășurat cea de-a 11 ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu”, într-o atmosferă de entuziasm, specifică unei duble aniversări, anume un deceniu de la înființarea Societății Scriitorilor din Bistrița “Conexiuni” și totodată a revistei omonime.

“Aicea, guvernanții noștri dacă nu se deșteaptă, aproape că suntem în al 12-lea ceas.” Cu aceste cuvinte ale unui țăran din Belin, jud.Covasna, se deschide Raportul de cercetare al Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române publicat sub numele Slăbirea comunității românești din Harghita-Covasna.

Prezent, la invitaţia dr. Dorel Cosma, manager Centrul Cultural Municipal, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Profesionist şi Literatură ,,Liviu Rebreanu”, poetul francez Joel Conte, preşedintele societăţii ,,Europoesie”, a asistat, din redacţia ziarului nostru, ce are cea mai bună privelişte spre Piaţa Petru Rareş, la aprinderea luminiţelor de Crăciun. La evenimentul organizat de Consiliul Judeţean mii de bistriţeni, de toate vârstele, au dat curs invitaţiei de a participa la spectacolul oferit de Gaşca Zurli şi la momentul aprinderii decorului festiv.

Cititorul se numeşte Horia Petrean şi este în clasa a IV-a. Tocmai a câştigat un concurs de lectură şi se mândreşte cu acest fapt. În câteva minute, înainte de începerea lansării de carte, la care am stat unul lângă celălalt, mi-a spus ce conţin revistele ce urmau să fie prezentate, despre ce este cartea nou apărută şi date despre autorul prezent. L-am ascultat cu atenţie, cu uimire şi cu admiraţie. Era uluitor cum se exprima, corect şi convingător, documentat şi atrăgător, serios şi accentuat, pasionat şi curios în continuare.

Ajuns la volumul al 18-lea din colecţia „În vârful peniţei”, autorul Ioan Mititean continuă neobosit, ca şi cum peste dânsul timpul n-ar trece deloc, cu peniţa într-o mână şi cu gândul în cealaltă, periplul transilvănean, revenind mereu, ca într-un perpetuum mobile, la rădăcini.
Este un scriitor care nu foloseşte doar evocarea unor fapte şi oameni, ci a unor urme lăsate de aceştia în existenţa lor, în spaţiul transilvănean.

„Monografia Regimentului 221 Mecanizat”
(1 octombrie 1968 – 25 iulie 2000)
Pagini de istorie militară de col. (r.) Ioan Cordovan

Abonează-te la Cultură