Cultură

Revista „Moldova literară”, nr. 3/decembrie 2014, care apare la Iaşi, revistă fondată de Liga Scriitorilor din România, Filiala Iaşi-Moldova, are ca director pe editorul şi scriitorul ieşean Constantin Toni Dîrţu.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, revista și Editura „Caiete Silvane” în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, Primăria municipiului Zalău și Uniunea Scriitorilor din România filiala Cluj au organizat Zilele revistei „Caiete Silvane”. Manifestările au debutat la filiala Cluj a USR sub genericul “Caiete Silvane, 10 ani de existenţă. Prezentarea revistei şi lansări de carte silvană: Marin Pop – Corneliu Coposu şi Blajul. Destinul unei generaţii”.

Bibliotecarii şcolari ai judeţului s-au întâlnit la Casa Corpului Didactic pentru a sărbători „Ziua mondială a poezie”, în ajun. Au fost invitaţi, de către doamna bibliotecară Margareta Pop, să aducă poezia în scenă poeţii/ prozatorii Ioana Bradea şi Dan Coman, dar şi poetul Ion Mureşan, care, deşi nu a participat efectiv, a fost atât de prezent prin poezie, a fost amintit/ citat/ recitat din plin, atât de către adulţi, cât şi de elevi.

 
Editura Napoca Nova vă invită joi, 26 martie 2015, de la orele 17, la Cercul Militar Cluj, în Sala Oglinzilor, la şedinţa lunară a Cenaclului „Artur Silvestriˮ. În cadrul întîlnirii, va avea loc lansarea Antologiei Napoca Nova Nr. 6, „Simfonie-n verde crudˮ, la care au colaborat 65 de autori din ţară şi diaspora şi care a beneficiat de suportul grafic asigurat de artistul clujean Lazăr Morcan.
Cu acelaşi prilej, Voichiţa Pălăcean-Vereş îşi va lansa cel mai recent volum de proză scurtă, „De sub vălul de negurăˮ, apărut la Editura Grinta.

BIBLIOTECA CASEI CORPULUI DIDACTIC
A JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD
 
În ajun de
Ziua Internațională a Poeziei
VINERI, 20 martie 2015, ora 10
Dezbatere
Pete de poezie în „bucătărie” 
Invitați să aducă poezia în scenă:
Ion Mureșan
Ioana Bradea
Dan Coman
 
Lectură publică
 
Prezentare de carte,
Editura Charmides,
Gavril Țărmure,
Director Centrul Județean pentru Cultură
Bistrița-Năsăud
Microrecital multilingv,

Redacţia revistei „Memoria slovelor” a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea are plăcerea să vă informeze că începând din acest an (2015) iniţiază un proiect cultural constând dintr-un concurs internaţional de proză scurtă şi poezie. Acest concurs vine în sprijinul unui alt proiect cultural la Râmnicu Vâlcea, „Ziua Limbii Române”, la care sunt invitate să colaboreze toate societăţile culturale vâlcene.
La acest concurs pot participa românii de pretutindeni.

În organizarea CJ BN, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” BN şi Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa a avut loc, în sala „Nicolae Bretan” a liceului, în 18 martie, începând cu ora 11.00, o deosebită conferinţă cu titlul „Cum compunea J.S. Bach pe înţelesul celor tineri?”, susţinută de apreciatul şi cunoscutul muzicolog, prof. univ. Elena Maria Şorban, de la Academia de Muzică „G. Dima” şi UBB din Cluj-Napoca.

„Nisipul clepsidrei” şi „Evocări (Gavril Istrate)” a 13-a şi a 14-a carte (editate de „Mesagerul” Bistriţa), ale profesorului scriitor şi poet Mircea Daroşi, lansate la Şcoala Gimnazială „Gavril Istrate” din Nepos, a adunat mulţi prieteni, colegi de condei, săteni şi elevi.

Joi, 26.03.2015, în cadrul ședinței Cenaclului „Artur Silvestri“ din Cluj-Napoca, la Cercul Militar, în Sala Armelor, începînd cu orele 17, Editura Napoca Nova va decerna Premiile pentru anul editorial 2014.
Rodica Scutaru Milaş („Secreta petrecere a nepetrecutului ”, volum bilingv, ilustrat cu reproduceri după tablourile autoarei) – Premiul pentru poezia imaginii și imaginea poeziei;
Ioan Seni  – Premiul pentru promovarea culturii românești prin intermediul Asociațiunii ASTRA;

Abonează-te la Cultură