Cultură
VALEA TRANDAFIRIE
de se va ţese albă deasă ceată peste ape
şi peste ochii-mi lungi cărări de frunze
un timp îndelungat nu îmi mai fi aproape
îţi voi găsi cu ierburile scuze
dar nu cânta o pentru cântec vreme
aş vrea să laşi să vină mai târziu
să-mi scrii doar scrisul să mă cheme
cum te-aş chema la mine în sicriu
degetul tău să îmi atingă doar un ram
cel mai aproape dinspre partea mea
valea secată mai demult de-un veac
Cu Izabella, fosta mea colegă, am mai schimbat cîteva vorbe despre drumul dificil din preajma Budapestei apoi mi-am luat camera din hotel şi am plecat sus să mă primesc urmînd să ne întîlnim la cină în restaurantul care îşi avea porţile în stînga holului de recepţie.
„Omul cu inelarul retezat” (Editura Charmides, Bistrița, 2014) este genul acela de roman concentrat în jurul unui singur personaj. Fermecător, complex, cu o poveste de viață seducătoare, Dan Șuteanu (numele pare cumva predestinat...) constituie un soi de model al vieții ilicite, aventuriere chiar și în perioada comunismului. Personaj neobișnuit, ce stârnește curiozități și (nevoi) narative, bucuria de a-i face cunoscută povestea.
S-au împlinit 160 de ani de la apariţia primului număr al revistei „România literară”. Se întâmpla la Iaşi, în ianuarie 1885.
Al şaisprezecelea volum din seria „În vârful peniţei” al prolificului scriitor Ioan Mititean abia a ieşit de pe „rotativa” Editurii Napoca Star din Cluj-Napoca. Are 438 pagini, în care vom găsi, aşa cum şi este denumită cartea, „roadele ştiinţei şi ale înţelepciunii” culese cu grijă, selectate, aşezate pe scara valorilor şi a eternităţii pentru ca aceia „flămânzi şi însetaţi” de cunoaştere să se poată autoservi.
Apar uneori cărţi care singure pot să te facă mai bogat cultural-ştiinţific decât dacă ai lectura o minibibliotecă. Astfel de lucrari sunt cele ale dlui. profesor, scoase la prestigioasa Editură Junimea din Iaşi, la a căror editare mi-a făcut plăcere să contribui prin referenţă, consultanţă ştinţifică şi parţial prin tehnoredactare.
Cartea scriitorului Ioan Mititean intitulată ,,Roadele ştiinţei şi ale înţelepciunii’’, este o ieşire la rampă cu ceea ce autorul a reuşit de-a lungul timpului să pună mai bun şi mai frumos în miezul cuvintelor sale. Volumul esteprefaţat într-un mod excepţional de Sorina Ureche,ale cărei reflecţii susţin coloana de lumină ce înnobileazăîntreaga sferă a cărţilor : ,, ele sunt entităţi vii, care vorbesc, uneori strigă sau tac, făcând mesajul şi mai pătrunzător’’...
Comitetul director al SSBN, format din Andrei Moldovan-preşedinte, Emil Dreptate, Icu Crăciun, George Vasile Dâncu, Virgil Raţiu -vicepreşedinţi şi Menuţ Maximinian-secretar a luat în discuţie dosarul de primire în asociaţie a lui Adrian Onofreiu. “Constatând că toate prevederile statutare sunt îndeplinite, solicitarea domniei sale a fost soluţionată favorabil. Să îi spunem bun venit în Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud” transmite preşedintele Andrei Moldovan.
Fundaţia Culturală „Cezara Codruţa Marica” şi Centrul de Studii Literare „Grigore Vieru” din Târgu-Mureş organizează a XI-a ediţie a Concursului Național de Creație Artistică pentru Elevi, AMÂNDOI, ÎNABURUL PÂINII, dedicat zilelor de 1 şi 8 Martie.