Cultură

-poemul Unirii-
De la mândri traci,
Burebista şi Decebal ne-au lăsat
Un neam mare de geto- daci
Pe–al cărui pământ existăm neîncetat.
Ţărişoare Româneşti,
Toţi străinii v-au ,,pohtit’’:
De la plaiuri ardeleneşti
Ce sub talpa austro-ungară s-au chinuit,
La cele din sud de Carpaţi,
Dar mereu locuite de aceiaşi fraţi ,

O carte care fascinează prin conţinut, aparţinând cunoscutului şi consacratului ziarist şi autor Dorin Arsinte, director al cotidianului „Mesagerul”, apărută la Editura Mesagerul 2014, într-o ţinută grafică deosebită, inclusiv poze color edificatoare, structurată bine şi logic pe XVI capitole privind istoria unui iubit şi respectat gledinar, Iacobu’ Petreştilor.

O valoroasă, bine documentată şi elaborată carte din lumea filateliei a apărut, recent, sub denumirea „Repere filatelice româneşti”, aparţinând profesionistului şi împătimitului filatelist col. (r.) Mihai Lucian Valea, la Editura Karuna din Bistriţa, în colecţia „Identităţi”.

Dascălul Iliuţ Horga, omul ilvelor, a cutreierat ca nimeni altul dealurile din împrejurimi şi Munţii Rodnei în lungul şi-n latul lor, ca un cunoscător apropiat a bucuriilor şi durerilor ţăranului someşean, ca un fin observator al naturii dotat cu remarcabile calităţi scriitoriceşti.

Cunoscuta profesoară şi artist plastic deosebit, Mărioara Mălureanu ne-a încântat privirea şi sufletul cu expoziţia sugestiv intitulată „Radiografii Subiective”, care a avut vernisajul în 21 ianuarie, începând cu ora 15.00, la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În cadrul programul de prelegeri publice, susţinut de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, Olimpiu Nuşfelean a conferenţiat la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” din Bistriţa. Manifestarea a fost moderată de scriitoarea Camelia Toma, iar amfitrion a fost director Teodor Oprea. Pentru început, Menuţ Maximinian, secretar SSBN, a făcut un scurt istoric al asociaţiei prezidată de Andrei Moldovan, al agendei pe 2015 şi al suplimentului “Răsunetul cultural”, pe care îl editează în colaborare cu USR Cluj.

Spectacolul de muzică şi poezie „Eminescu şi tinerii”, organizat de Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, director Silviu Rus, cu colaborarea conducerii Colegiului Naţional „George Coşbuc”, director prof. Dorel Alexandru Coc, care a pus la dispoziţie aula unităţii de învăţământ, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură BN – director Gavril Ţărmure, a adunat toţi iubitorii liricii eminesciene năsăudene.

Un deosebit, sensibil şi captivant spectacol de muzică şi poezie, dedicat Luceafărului poeziei româneşti, a avut loc la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, în 20 ianuarie, începând cu ora 19.00, sub sigla „Eminescu şi tinerii” la care au participat un mare număr de spectatori, iubitori de vers eminescian şi de muzică pe versurile poetului naţional.
În deschiderea evenimentului, prof. dr. Gavril Ţărmure, director CJC BN, a făcut o pertinentă prezentare, cu argumente, a artiştilor, repertoriului abordat şi valoarea naţională şi universală a lui Mihai Eminescu.

Editura Argonaut din Cluj-Napoca, a scos de sub tipar la finele anului 2014 o carte monografică a comunei Ilva Mare. Dascălul local Pavel Berengea şi-a unit forţele creative cu Adrian Onoferiu, aşa că nu le-a fost urât să se angajeze la drum, încurajaţi fiind de Mircea Prăhase, de a lăsa ceva urmaşilor, parafrazându-l în paginile de început pe episcopul Vasile Moga, care în anul 1821, într-o circulară trimisă la Vlădeni, Braşov, a spus: „.....

De mai bine de 15 ani, Becleanul, prin Clubul Saeculum, a devenit un loc de dezbatere a unor teme susţinute de intelectuali de mare valoare culturală. Conferinţele Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, iniţiate de directorul acesteia, Ioan Pintea, au în oraşul de pe Someş un concurent demn de respect. Din anul 2010 – într-o nouă formulă organizatorică, au loc prelecţiuni publice, termen împrumutat din vocabularul junimiştilor, prelegeri susţinute de către personalităţi recunoscute ale vieţii culturale clujene.

Abonează-te la Cultură