Cultură

La Chișinău, în Republica Moldova, s-a desfășurat în perioada 1-5 octombrie a.c., sub egida Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Internațional-simpozionul: „Zilele Europene ale Patrimoniului”. Palatul Republicii a fost gazda acestui eveniment patronat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Oameni de cultură, specialiști din Moldova și România s-au întâlnit în cadrul simpozionului derulat sub genericul  „Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial”.

       Cunoscut ca prozator, critic și istoric literar, Aurel Podaru își dezvăluie tot mai mult o nouă latură a pasiunii sale, cea de cercetător și editor  al operei lui Pavel Dan, scriitorul Câmpiei Transilvane. O face nu numai pentru că este consăteanul său „Păvălucu Morarurului” din Tritenii de Jos, județul Cluj ci și pentru că el vede în creațiile sale literare adevărate capodopere ale nuvelisticii românești, apreciate  abia după ce autorul a fost „descoperit” și recomandat de către Ion Chinezu.

La ediţia a  a XXXIX-a, juriul a fost compus din: Valeriu STANCU- președinte, Virgil RAȚIU, Olimpiu NUȘFELEAN, Menuț MAXIMINIAN- membru și Al. CÂȚCĂUAN- secretar, au acordat următoarele premii:
Iată premiile:

SECȚIUNEA VOLUME PUBLICATE:

MARELE PREMIU ,,GEORGE COȘBUC” 2023- OPERA OMNIA se acordă:

Poetului  Ion MUREȘAN, pentru volumul ,,Introducere în POEZIE”, Ed. Charmides, Bistrița, 2023, acordat de Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc”- Bistrița

   La întâlnirea de la cenaclul literar „Artur Silvestri”, din sala armelor, de la Casa Armatei din Cluj, ne-a întâmpinat ca de obicei, scriitorul Iulian Patca, redactorul șef al revistei  „Agora literară”. Ne-a oferit cartea de proză scurtă „În liniștea unui popas”, o carte cu povestiri din garnizoană, de pe front, din viața veteranilor înrolați în viața obștei satului, povestiri reale și imaginare cu personaje bine conturate ce dau luciditate cuvintelor cu o forță puternică de compasiune și empatie.

Invitația pe meleagurile bistrițene, la lansarea volumului de poezie RITMUL PLECĂRII, a doamnei Mirela DUMA, a fost o mare onoare pentru noi.
Mai întâi pentru faptul că doamna Mirela DUMA, suflet sensibil și bun, cu multă înțelepciune și atenție, ne apreciază și, mai mult, ne-a captat între prietenii ei, dar apoi și pentru faptul că, întotdeauna, în Bistrița Năsăud, simt și retrăiesc momente minunate din cariera mea fotbalistică, la Gloria Bistrița.

            Imaginația scriitorilor a constituit dintotdeauna o fascinație asupra oamenilor. Lumea vrea să știe cum ia naștere cartea acolo. O vezi? Chiar vezi filmul acela, derulat pe un mare ecran circular care te înconjoară? Și mai exact de unde știi cum mirosea sau un detaliu extrem de intim legat de viața interioară a personajului tău? Sunt întrebări izvorâte din credința nestrămutată că lucrurile scrise sunt adevărate.

            - În primul rând vă mulţumesc pentru amabilitatea de a acorda acest interviu. Vreau să pornim de acasă. Ce reprezintă pentru dumneavoastră acasă? Unde a fost acasă înainte de Cluj?

Peste vremuri, multe dintre numele literaturii care, la un moment dat au fost în „vogă” (ca să folosesc un termen de azi) în timpul vieţii, vor trece în neuitarea posterităţii, iar colbul se va aşeza peste cărţile lor. Asta dacă nu vor fi critici care să ştie să-i readucă în actualitate şi reviste literare care să le realizeze medalioane măcar la momentele esenţiale din biografia lor.
Pe Laurenţiu Ulici îl cunosc doar din cărţile lui şi din amintirile prietenilor şi am constatat, acum, peste

     M-a incitat, dintr-o anume privință, ediția a 16-a a tradiționalei întâlniri pusă la cale de Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România „Zilele prozei”, cu cele două episoade, mai întâi la Cluj-Napoca, apoi, în ziua următoare, la Bistrița.
     Genericul a primit de data aceasta nuanța „Starea prozei contemporane”. Cu atât mai mult a distonat arealul de abordare a temei: doar despre roman; aceasta, de parcă, tacit, vocabulele „schiță”, „povestire”, „nuvelă” ar fi fost prohibite.

Abonează-te la Cultură