Cultură
În organizarea Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, în data de 11 aprilie la ora 19, a avut loc un concert de cameră, susţinut de Camerata Transilvania, în cinstea Crucii Roşii Române.
Violoniştii Claudiu şi Vlad Hontilă, tată şi fiu, au interpretat muzică de cameră alături de pianistul Lucian Duşa. Claudiu Hontilă se prezintă cu numeroase concerte în Europa, Japonia etc. şi poate interpreta orice gen de muzică. Fiul său, Vlad, îi calcă pe urme, fiind pe podium la olimpiada naţională de vioară.
În „Sala Coloanelor” de la Complexul Militar (Casa Armatei) Braşov, vineri, 11 aprilie 2014, au răsunat din vocile a peste o sută de corişti, acordurile cântecelor ce reamintesc că ne aflăm în postul mare, pentru a ne pregăti să sărbătorim Învierea Mântuitorului Iisus.
Somptuoasa clădire a fost gazda reuniunii corale „Doamne, auzi glasul meu”, dedicată praznicului Învierii Domnului - Sfintele Paşti , ajunsă la ediţia a XIX- a. Printre corurile bisericilor din Braşov, Râşnov, Intorsura Buzăului, a concertat şi corala bistriţeană “Andrei Mureşanu”.
Nu mulţi dintre scriitorii sau oamenii de cultură pot spune că sunt în miezul evenimentelor culturale precum scriitorul, gazetarul, iniţiatorul şi promotorul de emisiuni şi evenimente culturale - Menuţ Maximinian. Păstrează domnia sa în sine ceva din granitul şi energia misterioasă a celor ce au trăit înspre munţi, fiindcă la abia 35 de ani, palmaresul literar-cultural pe care-l înregistram şi altdată, pare halucinant: volume apărute, premii, participări până-n Catalunia, spre ocean ori în nordul european.
În 1994, Meg Ryan și Andy Garcia realizează un film social de forță. Tema este de actualitate, fără să se știe ce cale aleg protagoniștii și care va fi drumul lor spre succes sau eșec.
Nu strică să urmărim eforturile ei ca soție sau ale lui ca soț cu doi copii. Frumusețea câștigului va fi a noastră, cu siguranță.
Mântuire
Iisus -
rămâne umbră de tămâie
pe lemnul acestei omeniri
când durerea unui
cosmos plânge
cu raze smulse din nadir,
şi parc-o lacrimă
din piatră seacă
a dat din suferinţa-I
muşcătoare
o veşnicie parfumată
cu vieţi eterne şi de floare.
Iisus -
o alinare osândită
sub clopotul
acestei mântuiri
îşi plânge-n gând
amărăciunea
şi cuiul negrei
răstigniri.
Răstignire
-Unchiul Vanea- Teatrul Municipal -Bacovia- Bacau - 23 Aprilie 2014, ora 18.00
În organizarea Consiliului Judeţean B-N şi a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, au avut loc, în Sala „Liviu Rebreanu” a bibliotecii, în cadrul unei conferinţe, o temă generoasă şi de mare actualitate, intitulată „Creativitatea geniului, creativitatea sfântului – în viziunea lui N. Berdiaev”, temă susţinută şi argumentată de Marius Vasileanu.
Cea de-a 15-a ediţie a târgului Gaudeamus Cluj-Napoca a avut invi8taţi de la Năsăud: Ioan Mititean, Floarea Pleş şi Lucreţia Mitititean care au prezentat cartea „ Meseriaşi şi talente năsăudene, al doilea volum dedicat meseriaşilor tipărit la editura „Ecou Transilvan”, director Nadia Baciu.
Că aşa-zisa „săptămâna şcolii altfel”e improvizaţie, inclusiv pentru faptul că cei de la ministerul de resort habar nu au ce e cu învvăţământul românesc de azi, mi-o confirmă până şi un băieţel de la o clasă a II-a, iritat de faptul că trec nişte zile în care nu se face mai nimic.La şcolile occidentale o astfel de săptămână e planificată la finalul anului şcolar şi nu, ca la noi, în burta semestrului.