Cultură
În sala “Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” a avut lansarea cărţii semnate de Camelia Crişan „Corporaţiile şi societatea. Responsabilitartea socială corporativă între act voluntar şi obligaţie”. Volumul prezentat în Bucureşti la Gaudeamus a ajuns şi în oraşul natal al autoarei, doctor în sociologie şi lector universitar la SNSPA, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din Capitală.
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a fost gada dezbaterii unui proces literar celebru în care a fost implicat poetul George Coşbuc. "Cazul" Coşbuc a pornit de la inserarea în volumul (de texte originale) "Balade şi idile" a câtorva poeme traduse, apărute mai întâi în revista Tribuna, cu menţiunea “traduceri de Coşbuc”. Autorul a recunoscut că fără ştiinţa lui (fiind plecat în străinătate în momentul editării ) editorul a inserat în volum, pe lângă poeziile originale, câteva traduceri. De altfel la următoarele reeditări acele poezii nu au mai apărut.
Ignat
Lumina absurdă a iernii
pictează pe fereastra închisă a sufletului meu
crini de zăpadă insalubră, mâzgălită
cu sânge sacru de porc.
Văzduhul cade pe mine şi vântul vâjâie a pustiu
în depărtarea rupestră.
Doar spiritul inocent al porcului eliberat,
ţopăie în curtea plină de sânge aburind,
guiţând sonata slăninii afumate,
cântecul unsuros al cârnaţilor,
poemul jumărilor aurii botezate-n căldare,
bătaia solemă a tobei
ce-o tăiem
cu cuţitul abundenţei.
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a găzduit lansarea cărţii „Drumul Crucilor“, scrisă de irlandezul Peter Hurley, care a făcut drumul pe jos de la Sighetu Marmaţiei până la Bucureşti. Volumul publicat de Muzeul Ţăranului Român la editura Martor prezintă experienţele uimitoare trăite de Peter Hurley de când se află în România, în special în timpul acestei călătorii. Peter Hurley a trecut şi prin judeţul nostru în călătoria sa, vorbind despre Romuli, Coşbuc, Salva, Dumitra, Ardan, precum şi despre frumuseţea oamenilor de aici.
Ansamblul Glanetaşul din Agrieş, coordonat de învăţătoarea Floarea Pop, duce în această perioadă colindul străbun de pe Valea Ţibleşului la cele mai frumoase acţiuni din judeţ, şi nu numai.
Cu colindul străbun de pe Valea Bârgăului, Ansamblul folcloric ,,Colibiţa" din comuna Bistriţa- Bârgăului a fost prezent la Moisei, în Maramureş, la Festivalul de Obiceiuri de iarnă “Ioan Horea”. Ansamblul coordonat de coregraful Florin Flămând a fost admirat atât la parada portului popular, unde au fost 18 cete de colindători, cât şi pe scena Casei de Cultură, unde colindele, pluguşoarele şi jocul caprelor au fost aplaudate de sala arhiplină. Promovarea tradiţiilor bârgăuane s-a făcut cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Bistriţa- Bârgăului.
Primăria şi Consiliul Local Mărişelu, Parohia Ortodoxă Mărişelu în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud organizează în data de 27 decembrie 2013, Festivalul –Concurs naţional de colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun şi Anul Nou “Slobozî-ne gazdă-n casă”, ediţia a III-a, Mărişelu, judeţul Bistriţa-Năsăud, ce are ca scop promovarea celor mai valoroase obiceiuri tradiţionale de Crăciun şi Anul Nou.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj şi Primăria Cluj-Napoca, au organizat cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional „Colind Iancului”. Cu această ocazie, 20 de cete de colindători din toată Transilvania au colindat timp de patru ore pe scena Cercului Militar Cluj, în onoarea moţilor eroi şi a Crăişorului Munţilor, Avram Iancu.