Cultură

La Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, Moş Nicolae a devenit Saint Nicolas şi a ascultat poezii recitate în limba franceză, iar în cinstea lui, 50 de elevi, reprezentând 5 şcoli din judeţ au scris felicitări şi au creat afişe în limba franceză.

În prezenţa E.S. Dl. Alexandru Victor Micula, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Ungaria, la Institutul Cultural al României din Budapesta, director Gabriela Muntean, a fost vernisată expoziţia „Icoana din fereastră”, curator Nicolae Băciuţ.

Organizată de Librăriile Aletheia şi Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud,
miercuri, 11 decembrie 2013, ora 17.00, la Casa cărţii N. Steinhardt va fi lansat volumul
Un Rebreanu hăituit de Andrei Moldovan. Prezintă: Olimpiu Nuşfelean, Andrea Hedeş şi
Vasile Vidican. Moderator: Virgil Ratiu.

Doi boieri bătrâni,
Hoi, leru-i, Doamne…
Precum s-o rugat,
Dumnezău le-o dat
Merile pe masă,
Frunza pe su masă.
Gazda le strânge
Şi le trimete
P-on uşor de rai,
La fete de crai,
Să le da-mpărţască,
Cât de puţinele,
Pe la sufleţele.
Colindă culeasă de Sabadâş Valeria de la Sabadâş Ioan Nucu din Chiuza, 54 de ani, în 1977.
 
 
Mândru-şi joac-un cerb în codru,
Lilioară ş-a nost domn…
Da nu joacă cum să joacă,
Că se-ntoarce după soare,
După soare, când răsare,

Fire de nisip
 
Nu mai visăm;
suntem prea realişti...
Nu mai sperăm;
suntem sobri şi trişti...
Avem voaluri,
câte-o sută pe chip...
Ochii – în maluri...
Orizontu-i nisip...
 
 
Acuarelă
 
Iau pensula...
pictez cuvânt cu cuvânt,
arunc împrejuru-mi
doar vorbe în vânt...
 
Roua cade rece pe pământ,
lacrimile mele se transformă-n cânt...
 
Mă leagăn purtată
de iarba uitată,
de mult în şopru la uscat.
 

Uşoară ca roua
                                                                     Tatălui meu, Alexandru
 
 
Amintirea reazămă arborii de lacrimile mele,
copilăria se răsfrânge pe văile cărunte;

Se va mai scrie mult pe marginea romanului lui Marin Mălaicu-Hondrari, „Lunetistul” (Editura Polirom, Iași, 2013). Și se va scrie pe bună dreptate. Este genul acela de roman pe care-l citești alene, afundat în fotoliu, cumva intrigat, dar într-o stare spirituală de alertă inefabilă. Genul acela de carte care te incită la clarificări post-lectură, care stârnește idei, amintiri (acolo unde este cazul)… rânduri așternute pe hârtie.

Patriotismul românesc se mai aprinde din când în când, precum o flacără dintr-o cenuşă obosită, imprevizibil şi aparent fără motivaţie. E adevărat, spectacolul deşănţat la care ne-a obligat comunismul, sistemul de robotizare a sentimentelor când trăirile ce ţi se îngăduiau le aflai din ziarul Scânteia, ne-au făcut suspicioşi şi reticenţi la tot ce însemna manifestare a sentimentelor în raport cu patria.

călătorul (7,7)

cu asedii prelungi mă-ntâmpină viitorul
ştiu că demult marginile mă aşteaptă flămânde
şi fac obositoare şi complicate calcule
pentru fărâmitura de echilibru

liniştea mea
pribeaga imperiului pleacă-n exil

pârâie obosite temeliile povestite
de cronicarii retraşi pe ascuns
pentru cel venit în numele treimii
e o tulbure vânătoare-n imperiu vă spun

cerul şi-a luat câmpiile-napoi
iau drumul în spate şi-apun
în durerea cu degetele-nfipte
în ziua de mâine